Poliţistul băgat în comă de Natalia Mateuţ îşi revine în Israel, pe banii colegilor

hj47h4.jpgAgentul brăilean Cristian Georgian Dobrilă, rănit grav în urmă cu trei săptămâni, în timp ce urmărea cu motocileta, pe litoral, maşina în care se aflau fotomodelul Natalia Mateuţ şi iubitul ei de la acea vreme, Beniamin Tânţaş, dă semne de recuperare, după ce a fost operat mai mult pe datorie într-un spital din Israel.

Poliţistul, în numele căruia colegii şi prietenii au reuşit să strângă puţin peste 10.000 de euro pentru operaţie, a ajuns în Israel joi seara, iar vineri a fost operat.

"Nu avea măduva din coloana vertebrală secţionată, aşa că medicii l-au operat imediat. După operaţie, sâmbătă, a spus că i-au dispărut durerile atroce care-l doborâseră, singura durere pe care o resimte este cea de la operaţie. După ce efectele anesteziei au trecut, Georgian a spus că îşi simte bazinul. Duminică a putut sta prima dată de la accident în patul ridicat ca un fotoliu", ne-a declarat comisarul Bogdan Zotoi, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila, care vorbeşte cu soţia lui Cristi Dobrilă o dată la două zile.

Tot de la şeful lui Cristian am aflat că banii strânşi, circa 10.700 de euro, acoperă doar parţial cheltuielile cu îngrijirile medicale ale singurului poliţist-motociclist din Brăila. Numai operaţia a costat 30.000 de euro!

"Duminică, deci după operaţie, când şi-a simţit bazinul, Cristi a declarat optimist: «mă fac bine!» Am vorbit cu el puţin la telefon şi mi-a spus că s-a săturat să stea în pat şi că abia aşteaptă să vină la lucru", a adăugat comisarul Zotoi.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a decontat niciun ban deşi poliţistul ar avea dreptul la acest lucru, el fiind victima unui accident rutier în misiune.

Sursa: Adevarul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3178

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1187

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1918

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2166

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12951

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2224

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6365

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2599

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3771

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2269

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5493

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4794

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24254

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5274

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16987