Ponta, despre Băsescu„Nu cred că am făcut suficiente eforturi să ne înțelegem”

 
Premierul Victor Ponta a declarat, în această seară, că între el și Traian Băsescu nu a existat niciun moment în care să aibă încredere unul în altul sau să se simpatizeze.

„Nu am avut niciodată un moment în care să avem încredere unul în altul sau să ne simpatizăm, întotdeauna ne-am antipatizat, este o diferență structurală, dacă vreți. Probabil că vi se întâmplă și dumneavoastră și altor oameni să zici: Pe omul acesta, de când îl cunosc și până azi, de ani de zile, n-am putut să ne înțelegem. Nu cred că am făcut suficiente eforturi să ne înțelegem, dacă a făcut domnia sa, eu nu le-am sesizat, eu sigur n-am făcut. De doi ani și jumătate, îmi cere demisia, ca să fiu sincer, și eu i-am cerut-o", a precizat Ponta, într-o emisiune la România TV.

În ceea ce privește afirmația președintelui Traian Băsescu, care i-a cerut, în 4 decembrie, demisia din funcția de premier, folosind expresia „Stai frate la partidul tău care te susține, care te-a votat, dar nu murdări imaginea României", șeful Executivului a spus că este nevoie ca, pe viitor, funcțiile să-și recapete un anumit prestigiu în ceea ce privește exprimarea.

Sursa: Agerpres
Sursa foto: psnews.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Statul român nu va plăti nicio despăgubire

09 Mar 2024 613

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 965

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 917

Victor Ponta, reales președinte al Pro România

25 Nov 2023 1015

Victor Ponta este noul consilier al premierului. Prima reacție după numire

18 Aug 2023 1511

Fostul ministru, Victor Paul Dobre nu-l va mai consilia pe președintele CJ Constanța (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1480

Fostul ministru, Victor Paul Dobre, consilier cu normă întreagă la cabinetului președintelui CJ Constanța (DOCUMENT)

27 May 2023 1424

Constanța Aflat în vacanță pe litoral, Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat

12 Aug 2021 2270

Fostul deputat Andrei Gerea a fost numit la conducerea parcului eolian Crucea din Dobrogea

23 Apr 2021 2629

Un fost ministru din guvernul Ponta a devenit consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Constanța

06 Apr 2021 3435

A murit actorul Bogdan Stanoevici. Fusese confirmat cu COVID-19

12 Jan 2021 3684

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța Controversatul nou (vechi) ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu #25

25 Dec 2020 4174

Anunțul nopții în politica românească. Retragere șoc după eșecul de la parlamentare

07 Dec 2020 3342

Editorial Hai cu transparența averilor! Consilierii onorifici trebuie să-și dovedească onestitatea!

05 Dec 2020 5565

#alegeriparlamentare2020 PRO România și ALDE au fuzionat. Victor Ponta, desemnat de Congres pentru funcția de premier

08 Nov 2020 2064