Ponta laudă DNA Sunt cu totul şi cu totul în sprijinul lor pentru a combate corupţia

Premierul Victor Ponta a vorbit, marţi seară, la România TV, despre faptele de corupţie descoperite de DNA la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în cazul cărora s-a început urmărirea penală împotriva directorului general adjunct Aurel Pană şi a lui Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Primul ministru Victor Ponta a lăudat acţiunea DNA în urma căreia s-a început urmărirea penală pe numele lui Aurel Pană şi Mugur George Voinea.

"Foarte bine au făcut că au început urmărirea. Am aflat şi eu astăzi, am vorbit cu ministrul, i-a dat afară imediat. E foarte bine că DNA îşi face datoria. Nu contează de unde e. A băgat mâna? În închisoare imediat!", a punctat primul ministru.

Şeful Executivului a subliniat că este de aşteptat ca DNA să mai găsească astfel de cazuri. "Sunt cu totul şi cu totul în sprijinul DNA pentru a combate orice faptă de corupţie. Bravo lor, excelentă acţiunea!", a subliniat Ponta.

Primul ministru a vorbit şi despre ancheta demarată de Parchetul General în cazul torţionarului Alexandru Vişinescu, cercetat pentru omor deosebit de grav în vremea în care era comandant al închisorii Râmnicu Sărat, pe vremea comunismului, când mai mulţi deţinuţi politici au murit în timpul detenţiei din cauza relelor tratamente la care au fost supuşi. Victor Ponta a comentat şi faptul că Vişinescu şi alţi torţionari identificaţi de autorităţi au pensii foarte mari, care ajung şi la 6.000 de lei, spre deosebire de foştii deţinuţi politici, care au indemnizaţii de doar 600 de lei. Premierul a precizat că ar putea da o Orodnanţă de Urgenţă prin care să diminueze pensiile torţionarilor şi a subliniat că i se pare "revoltător" faptul că detaliile privind ororile din închisorile comuniste ies la iveală abia acum, la 34 de ani de la Revoluţie.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobilul edificat de Disan Expert SRL pe strada Maior Șofran din municipiul Constanţa va fi modificat

03 May 2024 396

Firme Constanța David Lucian Vlagea, numit administartor al Vector Industrial System SRL

03 May 2024 294

Știri Constanța Conducător auto, oprit în trafic pe strada Victor Climescu din Mereni! Ce au constatat polițiștii

02 May 2024 552

Firme Constanța Restaurantul Taverna Rockerilor SRL a fost fondat în 2 Mai, comuna Limanu

01 May 2024 387

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 544

Istoria Dobrogei - BibliografieSextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

26 Apr 2024 1428

Conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Apr 2024 437

Spectacolul de operă „Rigoletto” de G. Verdi, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

17 Apr 2024 608

Locuri de muncă Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Detalii

17 Apr 2024 581

Atenție, se oprește apa în zonele KM 4 și Far din Constanța!

16 Apr 2024 520

RAJA Constanța Mai mulți consumatori din Constanța rămân fără apă la robinete, miercuri

15 Apr 2024 1101

Lucrări la rețeaua de apă din Constanța! Se oprește furnizarea apei! Vezi dacă ești afectat

14 Apr 2024 3873

Contract de 47.000 de euro încheiat între Nuclearelectrica Serv SRL, județul Constanța, și Royal Eurotrans. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)

10 Apr 2024 1658

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 793

Calendar ortodox, 5 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

05 Apr 2024 1691