Ponta şi Iohannis faţă în faţă, şedinţă CSAT de la Palatul Cotroceni

 
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se întrunește astăzi, de la ora 15,00, la Palatul Cotroceni, sub conducerea președintelui Klaus Iohannis. Cele mai importante subiecte aflate pe ordinea de zi a şedinţei sunt Strategia Națională de Apărare a Țării şi impactul și măsuri ferme de stopare a defrișărilor ilegale. Administraţia Prezidenţială a anunţat însă că mai sunt incluse tematici referitoare la: activitatea desfășurată de instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2014 și principalele obiective pentru anul 2015, forțele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2016, proiectul Planului-cadru pentru continuarea procesului de restructurare și modernizare a Armatei României în anul 2015, programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2027 și în perspectivă, implementarea deciziilor Summitului NATO din 2014, pregătirea Consiliului European din iunie 2015 pe dimensiunea politicii de securitate și apărare comună, evoluțiile din Ucraina - impactul asupra regiunii extinse a Mării Negre, inclusiv conflicte prelungite.
Potrivit Administraţiei prezidenţiale, vor fi discutate şi subiecte privind Republica Moldova în noua ecuație regională - opțiuni privind integrarea europeană versus orientare euroasiatică, demersuri pentru realizarea interconectării rețelelor electrice și de gaze naturale din România și Republica Moldova, managementul deșeurilor nucleare la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 480

Ședinţă CSAT Sprijin NATO pentru securitatea României. Focus pe Zona Dunării și Mării Negre

21 Feb 2024 628

Ședință CSAT. Pe ordinea de zi, situația de securitate în regiunea Mării Negre

21 Feb 2024 491

Situația de securitate în regiunea Mării Negre, pe ordinea de zi a ședinței CSAT. Ce subiecte vor mai fi analizate

20 Feb 2024 715

CSAT este convocat în ședință. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi

12 Feb 2024 532

Președintele Klaus Iohannis „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații reprezintă un simbol al triumfului păcii asupra războiului“

11 Nov 2023 720

Președintele Klaus Iohannis „România va continua să contribuie la îmbunătățirea securității regionale și euroatlantice“

23 Oct 2023 646

Consumul de droguri și situația de securitate din Regiunea Mării Negre, pe ordinea de zi a ședinței CSAT. Ce decizii au fost luate

12 Oct 2023 746

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării

04 Oct 2023 727

Klaus Iohannis anunță În viitorul CSAT vom discuta despre consumul de droguri în școli

11 Sep 2023 787

Președintele Klaus Iohannis „Comemorăm 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu, unul dintre martirii și eroii emblematici și carismatici ai țării noastre“

10 Sep 2023 922

Imobiliare Constanța Familia Micula, document depus la Mediu pentru viitorul bloc de 10 etaje din Mamaia (DOCUMENT)

27 Aug 2023 1672

Ședinţă CSAT, joi. Se discută obiectivele României pentru Summitul NATO

06 Jul 2023 1140

Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării! Despre ce se va discuta

28 Jun 2023 1166

Decizie CSAT România va achiziționa avioane de ultimă generație F-35

11 Apr 2023 1171