Președintele suspendat al CJ Hunedoara, în conflict de interese

 
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Mircea Ioan Moloț, președintele Consiliului Județean Hunedoara, suspendat din funcție începând cu data de 11 decembrie 2014.
 
„Mircea Ioan Moloț a activat în perioada 15 mai 2010 — 10 martie 2014 ca membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei, fiind delegat și ca membru al Consiliului Eparhial", potrivit ANI. Persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile Legii nr. 215/2001, conform cărora „Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție (...), are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local" și dispozițiile Legii 393/2004, potrivit cărora "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...); orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia".
 
ANI a mai constatat în cazul lui Mircea Ioan Moloț, în urma procedurilor de evaluare, atât încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, cât și existența conflictului de interese în materie administrativă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

26 Apr 2024 279

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe Autostrada A2 București-Constanța

26 Apr 2024 397

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

22 Apr 2024 266

Judecătorii Corega Dumitru, Ordog Lorand și Brînduşa Chiujdea, eliberați din funcţii, prin pensionare

29 Mar 2024 575

Judecătorii Corega Adrian Dumitru și Chiujdea Denis Brînduşa cer să fie eliberați din funcție prin pensionare

24 Mar 2024 603

Percheziții în mai multe județe, printre care și Constanța într-un dosar de obținere ilegală de fonduri (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 765

Percheziții efectuate în județul Constanța și alte nouă județe pentru înșelăciune și fals

04 Mar 2024 821

IGPR InfotraficTrafic reluat pe DN 66

29 Feb 2024 474

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 66

29 Feb 2024 428

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 7A

13 Feb 2024 367

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 7

13 Feb 2024 382

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A1 Deva-Nădlac

30 Jan 2024 420

Cod galben de vânt în mai multe regiuni. Avertizarea meterorologilor și IGSU

25 Jan 2024 760

Percheziții, într-un caz de schingiuirea animalelor, organizarea și participarea la lupte de câini (VIDEO)

22 Jan 2024 639

Efectele fenomenelor meteo, la nivel național. Intervențiile DSU

20 Jan 2024 715