Percheziții în mai multe județe, printre care și Constanța într-un dosar de obținere ilegală de fonduri (GALERIE FOTO)

Sursa foto: Poliția RomânăLa datele de 4 și 5 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița și ai inspectoratele de poliție județene Prahova și Sibiu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au efectuat 66 de percheziții domiciliare, în județele Sibiu (27), Hunedoara (2), Bihor (2), Timiș (1), Botoșani (2), Caraș (1), Bihor (9), Brașov (2), Gorj (1) Dolj (1), Mureș (3), Alba (1), Mehedinți (2), Giurgiu (1), Bacău (1), Argeș (1), Galați (1), Ialomița (1), Constanța (1), Olt (1), Iași (1) și în municipiul București (3), într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri.

Potrivit Poliției Române, din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada iunie 2019 – decembrie 2021, prin intermediul a peste 30 de societăți comerciale, 25 de persoane, în baza unor documente care ar fi fost falsificate, ar fi solicitat fonduri garantate de stat, în cadrul unui program cu fonduri guvernamentale, pentru întreprinderi mici și mijlocii, fiind obținute finanțări de la mai multe unități bancare, cu intenția vădită de a nu returna împrumutul. 

„De asemenea, persoanele cercetate nu ar fi inițiat afaceri, conform proiectelor întocmite în acest sens și și-ar fi însușit, în interes propriu, banii alocați.

Prejudiciul cauzat este estimat la 5.800.000 de lei.

Cercetările sunt continuate, pentru administrarea întregului probatoriu, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

Citește și: 

Percheziții la un restaurant arăbesc din Constanța!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 501

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 504

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 600

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 643

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 619

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 843

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 551

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 527

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 524

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1299

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 659

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 637

Investigația Parchetului European pentru remorchere! Cristian Antohi, directorul Tehnorex International, care a livrat vasele – „Toate probele au fost superioare Caietului de sarcini“ (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 991

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1102

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 712