Principiul modificării legislaţiei referitor la cărţile scrise de deţinuţi susținut de Gorghiu

 
Co-președintele PNL Alina Gorghiu a declarat astăzi la Sinaia, că susține principiul modificării legislației cu privire la reducerea pedepsei deținuților care publică lucrări științifice.
 
După cum bine se știe în ultimii ani mulți oameni din lumea publică care au fost arestați din diferite motive, au reușit să primească pedepse mai mici datorită unor cărți pe care le-ar fi scris în timpul detenției și care au fost ulterior declarate ca fiind lucrări științifice.
 
Astfel, Alina Gorghiu a ținut să facă câteva precizări referitoare la legea care permite acest lucru.
 
„E în mod cert o deficiență de legislație, dar lucrul îmbucurător este că ministrul Justiției, dna Raluca Prună, a anunțat public de acum o săptămână că în foarte scurt timp va ieși în dezbatere publică cu modificarea legislației. Nu pot să vă răspund că susțin un proiect de lege care încă nu e în dezbatere publică. Susțin principiul modificării legislației și, da, aștept să văd propunerea. (...) Dar, da, ca principiu, sunt de acord. Rămâne de discutat cum se va face tehnic și ce se modifică în acei parametric”, a declarat Alina Gorghiu, notează Agerpres.
 
Când a fost întrebată dacă susține scoaterea din lege a articolului referitor la reducerea pedepsei cu închisoarea pentru publicarea de lucrări științifice, reprezentantul PNL a spus că nu cunoaște acel articol și nici nu are „interes” să îl învețe „pe de rost”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Justiției despre dosarul 2 Mai „Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar“

25 Apr 2024 402

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 486

Ministrul Justiției - cazul Vlad Pascu, „un caz extrem de sensibil“. Alina Gorghiu a trimis Corpul de Control la Penitenciarul Poarta Albă

28 Feb 2024 799

Tribunalul Constanța respinge cererea lui Romeo Ursu, cunoscut ca Genică Boenică, de redeschidere a procesului penal. Decizia, contestată

06 Feb 2024 542

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu MJ va începe demersurile pentru extrădarea lui Ionuţ Mircea Costea din Turcia

03 Feb 2024 647

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu cere adoptarea în procedură de urgenţă a proiectelor de legi privind combaterea traficului şi consumului de droguri

27 Jan 2024 794

Lumea politică rămâne deocamdată o lume a bărbaților Ce a afirmat Alina Gorghiu în legătură cu legea ce prevede ca 33% dintre locurile eligibile pentru alegerile parlamentare să revină femeilor

26 Jan 2024 748

17 fugari au fost aduși în țară în ultima săptămână! Lista condamnaților

20 Jan 2024 661

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu România are cea mai scăzută rată de recidivă a deţinuţilor din ultimii 10 ani

11 Jan 2024 1010

Mihaiela Moraru-Iorga și Remus Iulian Popa, propuși Președintelui României pentru funcții de conducere în DNA și Parchetul General!

11 Jan 2024 697

Deputatul Stelian Ion „Iohannis se pregătește să plece de la Palatul Cotroceni, lăsând în urmă o justiție cuplată la butoane politice. Alina Gorghiu să țină cont de avizul CSM"

11 Jan 2024 769

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu Este corect ca litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat să se soluţioneze în ţară

10 Jan 2024 744

Ministrul Justiției „Blocarea fenomenului fugarilor va fi o prioritate strategică pentru 2024“

08 Jan 2024 607

Ministrul Justiției „Avem în lucru un proiect de lege prin care costurile aducerii în țară a fugarilor să fie suportate de aceștia. Nu de către stat“

06 Jan 2024 810

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „Litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România trebuie soluţionate în ţară!”

04 Jan 2024 703