Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse




Tribunalul Constanța a amânat procesul deschis de UAT Municipiul Constanța prin Primar Vergil Chițac pentru recuperarea mai multor terenuri din Mamaia, inclusiv cevl din zona Vila Marina, unde stătea fostul primar Radu Mazăre!
 
Este vorba despre dosarul cu indicativul 2510/118/2021, deschis de municipalitate încă din 2021 pentru a obține anularea mai multor acte de vânzare a terenurilor în cauză.
 
Pârâți în proces sunt Antonella Marinescu (în calitate de moștenitoare a Paraschivei Barbu), APV Media Turism SA, Nisipuri SRL, dar și Alina Dominique Georgiana Cocăneanu (moștenitoarea lui Ioan Dumitru Constantin Cocăneanu).
 
Potrivit termene.ro, la înfățișarea din 12 februarie 2024, judecătorii au decis amânarea procesului, pentru a se lua cunoștință de înscrisurile și actele depuse în proces.
 
Următorul termen va avea loc la data de 11 martie 2024, de la ora 10.00.
 
La Tribunal, dosarul se află, potrivit datelor noastre, în atenția magistratului Alina Mariana Lefter, din cadrul Secției I Civile.
 
Ce se cere în proces

 
În proces, municipalitatea a solicitat „constatarea nulității absolute a Contractului de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 257/29.01.2003 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan Gabriel, încheiat între Cocăneanu Constantin Ioan Dumitru și Barbu Paraschiva“, potrivit unei informări a Biroului de Presă al Primăriei Constanța, transmise cu o ocazie anterioară ZIUA de Constanța.
 

Actualul primar a solicitat și „constatarea nulității absolute totale sau, după caz parțiale, a Contractului de Vânzare Cumpărare Autentificat sub nr. 1502/19.05.2005 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan Gabriel, încheiat între Barbu Paraschiva și Nisipuri SA, actual Nisipuri SRL (mai puțin suprafața ce a făcut obiectul Contractului de Schimb nr. 930/2003)“.
 
Potrivit acțiunii depuse la instanță, se mai cere „constatarea nulității absolute totale sau, după caz  parțiale, a Contractului de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 1531/23.05.2005 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan Gabriel, încheiat între Barbu Paraschiva și APV Media SRL (mai puțin suprafața ce a făcut obiectul contractului de schimb nr.930/2003)“.
 
Nu în ultimul rând, municipalitatea a mai cerut și „obligarea pârâtelor APV Media SRL si Nisipuri SRL să lase subscrisei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafață de 489,99 mp, ce face parte din terenurile cumpărate prin Contractul de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 1502/19.05.2005 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan și Contractul de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr. 1531/23.05.2005 de către BNP Iosif Mariana și Pătrașcu Ioan Gabriel“.
 
De asemenea, s-a solicitat și „rectificarea cărților funciare aferente terenurilor de mai sus, în sensul radierii pârâților din cărțile funciare și intabularea dreptului de proprietate al UAT Municipiul Constanţa pentru:
 
-        Teren situat în Loc. Mamaia, Zona Căpitănie- Vila Marina – CF nou 216493, cad 325/2.
-        teren din Loc. Mamaia, Zona Căpitănie- Vila Marina – CF nou 216486, cad 325/1“.
 
S-au mai solicitat, totodată, și cheltuielile de judecată.
 
Amintim, terenul se află printre suprafețele despre care Curtea Supremă a stabilit că urmează să se întoarcă în domeniul public ori privat al municipiului Constanța, ori al Statului Român, în urma Dosarului Retrocedărilor din Constanța.
 
În Dosarul Retrocedărilor, fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de detenție în legătură cu retrocedarea mai multor suprafețe de teren din Constanța și Mamaia.
 
La rândul lor, numele Paraschivei Barbu, al lui Constantin Ioan Dumitru Cocăeanu (pârâții inițiali din dosar, decedați în timpul procesului), al APV Media Turism și al Nisipuri se leagă tot de Dosarul Retrocedărilor din Constanța, în care Mazăre a fost condamnat la închisoare, iar Paraschiva Barbu la trei ani cu suspendare sub supraveghere.
 
Despre APV Media Turism SA
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 13 februarie 2024, APV Media Turism SA a fost înființată în anul 2003, are sediul social în Mamaia, Zona Căpitănie, Bloc Marina și se ocupă de activități ale agențiilor turistice.
 
Acționarul majoritar este Mihai Mazăre (99,9%, fratele fostului primar), care împarte acțiunile cu Radu Ștefan Mazăre-Petcu (0,1%, fiul fostului primar).
 
Administrator este Cătălina Mihaela Năstase.
 
Numele lui Mihai Mazăre figurează și în societățile Office AG SRL și Sigma Trading SA, iar cel al lui Radu Ștefan Mazăre-Petcu figureză și în Cabo Concept SRL, Realcasa Tech SRL și deține și un PFA.
 
La rândul său, Cătălina Mihaela Năstase figurează și în Axkids Fashion SRL și North Global Services SRL.
 
În 2022, APV Media Turism SA a declarat doi angajați, profit aproape 60.000 de lei și cifra de afaceri aproape 245.000 de lei.
 
Până la decesul său, Victoria Gabriela Mazăre, mama fostului primar, deținea pachetul majoritar de acțiuni.
 
Detalii pot fi accesate în articolul

Compania dată în judecată pentru casa lui Mazăre convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor
 
Despre Nisipuri SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 13 februarie 2024, Nisipuri SRL a fost înființată în 1998, are sediul social în Mamaia, Zona Melody și se ocupă de activități ale agențiilor turistice.
 
În prezent, Nisipuri SRL este deținută de Argentina Ștefănescu și Valerian Ștefănescu și administrată de Argentina Ștefănescu, al cărei nume se leagă și de Agro Valden SRL și Producție și Procesare Regiunea Sud Cooperativa Agricolă (reprezentant persoană juridică).
 
Numele lui Valerian Ștefănescu se regăsește și în Tehnica Agricola Cojasca SRL (administrator) și deține și o întreprindere invidivuală.
 
În 2022, Nisipuri SRL a declarat un angajat, profit peste 110.000 de lei și cifra de afaceri peste 415.000 de lei.
 
Inițial, firma a fost înființată de fostul primar Radu Mazăre, fiind preluată de Argentina și Valerian Ștefănescu în 2019.
 
Detalii pot fi consultate în articolul

„Nu mă mai interesează subiectul!“
Firma ctitorită de Radu Mazăre rupe legăturile cu trecutul. Cine conduce acum SC Nisipuri SRL

 
Pentru a reveni la procesul de la Tribunalul Constanța, trebuie precizat că, oricare va fi decizia instanței la finalul judecării cauzei, ea va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Surse documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată, Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Constanța, Înalta Curte de Casație și Justiție a României
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Radu Mazăre jr., la ceas aniversar! A schimbat prefixul
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 648

S-a desființat completul care judeca procesul pentru terenul vilei în care a stat Mazăre

12 Jan 2023 8023

Proces pentru casa lui Mazăre. Se caută moștenitorii

13 Jan 2022 14516

Primarul Vergil Chițac, la judecată cu firma ctitorită de Radu Mazăre

11 Jun 2021 2128

Primarul Vergil Chițac, la judecată cu firma ctitorită de Radu Mazăre

11 Jun 2021 3652

„Nu mă mai interesează subiectul!“ Firma ctitorită de Radu Mazăre rupe legăturile cu trecutul. Cine conduce acum SC Nisipuri SRL

23 Oct 2019 5127

Înfiinţată de fostul primar Radu Mazăre Nisipuri SA s-a transformat în societate cu răspundere limitată

26 Aug 2019 2298

Cu ajutorul ABADL Nisipuri SA, înfiinţată de fostul primar Mazăre, şi Sandfor SRL din Galaţi, liber la amenajarea unei plaje

17 Jun 2016 5379