Programul lui ÎPS Teodosie în Săptămâna Patimilor

 
Azi şi mâine, începând cu ora 18.00, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Deniei la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Tot miercuri, începând cu ora 9.00, ierarhul Tomisului va oficia ultima Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite din Postul Paștilor la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
 
Joi, ÎPS Teodosie va săvârși, tot la catedrală, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare începând cu ora 8.15, iar de la ora 17.30 va oficia slujba Deniei celor 12 Evanghelii.
 
Vineri, de la ora 10.00, Înaltpreasfințitul Teodosie va oficia, la catedrală, slujba Vecerniei în timpul căreia va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar și așezarea acestuia pe o masă special pregătită în mijlocul bisericii, apoi, de la ora 17.30, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Deniei Prohodului.
 
Sâmbătă, începând cu ora 9.00, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae” a Penitenciarului Poarta Albă, în prezenţa persoanelor private de libertate, apoi va rosti un cuvânt de învățătură și îi va spovedi pe cei care s-au pregătit.
 
Sâmbătă, la ora 23.40, IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu. Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune până la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde, de la ora 24.00, se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
 
Duminică, începând cu ora 12.00, la Catedrala arhiepiscopală, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită mai multe limbi de circulație internațională.
 
De la ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanţa este programat tradiționalul Concert pascal, susținut de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.
 
Luni, 2 mai, IPS Teodosie va oficia, de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Efrem cel Nou și Sf. Dionisie cel Smerit” din apropierea localității Târgușor (peștera Liliecilor), jud. Constanța. Totodată, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți racla ce va adăposti moaștele Sfântului Efrem cel Nou (cinstit pe 5 mai) și va conduce o procesiune cu sfintele moaște și o icoană a Maicii Domnului, numită „Grabnic Ascultătoare”.
 

În ajunul praznicului Izvorului Tămăduirii, joi, de la ora 19.00, IPS Teodosie va oficia slujbele Vecerniei și Sfințirea Apei la mănăstirea Crucea (localitatea Crucea).
 
Vineri, 6 mai, de praznicul Izvorului Tămăduirii, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, începând cu ora 9.00, apoi clerul și credincioșii vor merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va fi săvârșită slujba de Sfințire a Apei.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 24 – 30 aprilie 2024

23 Apr 2024 646

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 555

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 543

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 750

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 569

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 520

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 569

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1513

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

15 Apr 2024 609

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2421

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

11 Apr 2024 516

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

09 Apr 2024 625

Judecătoarea Adriana Stoicescu s-a dezlănțuit după ce ÎPS Teodosie le-a recomandat creștinilor să nu se căsătorească cu femei divorțate

07 Apr 2024 4273

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

05 Apr 2024 740

Unde va sluji IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, în perioada 2-5 aprilie

01 Apr 2024 570