UPDATE4 Protestatarii au ieşit din nou în stradă, în Piaţa Victoriei. Violenţe între manifestanţi şi jandarmi

Câţiva zeci de protestatari se află sâmbătă după amiază în Piaţa Victoriei. Manifestanţii au steaguri şi pancarte.

Jandarmii au început să instaleze gardurile de protecție în Piața Victoriei, iar demersul lor a fost întâmpinat cu ostilitate de protestatari. Au urmat îmbrânceli între demonstranți și forțele de ordine, iar un bărbat a fost ridicat de jandarmi, relatează antena 3.

În urma incidentelor de vineri seara, peste 450 de persoane au primit asistenţă medicală în Piaţa Victoriei, dintre aceste 65 fiind transportate la spital.

Totodată, președintele României, Klaus Iohannis, i-a solicitat astăzi, 11 august a.c., Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr, demararea de urgență a cercetărilor în vederea stabilirii situației de fapt și elucidării modului concret în care s-a produs intervenția Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestele de aseară din Piața Victoriei din București, transmite Administraţia Prezidenţială.

UPDATE4 ora 20.30:

Potrivit estimărilor la această oră sunt peste 50.000 de protestatari în Piaţa Revoluţiei. 

UPDATE: Potrivit surselor, ultraşii vor fi împiedicaţi să participe la protestul de sâmbătă seara pentru a nu se repeta violenţele de vineri.

UPDATE 2: Câteva sute de persoane s-au adunat deja în Piața Victoriei. Se vorbește de un lanț uman pentru a nu mai permite huliganilor să pătrundă în zonă.

Protestul de sâmbătă seara este anunţat pentru ora 18.00.

UPDATE 3: Oamenii protestează liniștit în această după amiază.Jandarmi sunt prezenţi în zonă și pe străzile lăturalnice. În Piața Victoriei există și pompieri dar și echipaje SMURD. Totodată, jandarmii vor încerca să-i împiedice pe cei din galerii să ajungă în zonă.

Sursă foto: Antena 3

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 530

Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, județul Constanța

14 Apr 2024 571

Protest în Piața Victoriei al prietenilor celor doi tineri care au murit în accidentul din localitatea 2 Mai

01 Oct 2023 1629

Protest de amploare al cadrelor didactice la București! Zeci de profesori din Constanța participă (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 May 2023 1276

Carantinarea șoferilor profesioniști. Protest în București privind problemele din industria transporturilor (video)

29 Sep 2021 2184

Protest la București! Românii nemulțumiți protestează în Piața Victoriei

01 Aug 2021 1770

Amenzi de 7.000 de lei, aplicate la protestul din Piaţa Victoriei

08 Nov 2020 1857

Protest în Piaţa Victoriei, împotriva noilor restricţii

08 Nov 2020 2067

Reprezentații Federației „Solidaritatea Sanitară” protestează în fața Guvernului

05 Nov 2020 2383

Zeci de persoane protestează în Piața Victoriei

15 Jul 2020 2001

A doua zi de proteste Zeci de oameni protestează în Piața Victoriei! (video)

13 Jul 2020 1956

Protest în Piața Victoriei. Se scandează pentru Roșia Montană (galerie foto + video)

30 Jan 2020 2360

Se anunță protest de amploare în Piața Victoriei, la un an de la evenimentele din 10 august

09 Aug 2019 1954

Protest în Piaţa Victoriei din Capitală împotriva adoptării de către Guvern a OUG privind Codul Administrativ

07 Jul 2019 1759

Câteva sute de persoane sărbătoresc rezultatele alegerilor europarlamentare și condamnarea lui Liviu Dragnea, în Piața Victoriei

27 May 2019 1594