Radu Berceanu (PDL) Ioana Băsescu nu ar fi înregistrat Mişcarea Populară fără mandatul preşedintelui Băsescu

Preşedintele PDL Dolj, senatorul Radu Berceanu, a declarat, duminică, la Craiova, că fiica cea mare a şefului statului, Ioana Băsescu, nu ar fi înregistrat la OSIM Mişcarea Populară dacă nu ar fi fost mandatată de preşedintele Traian Băsescu.

Berceanu a mai spus că până acum PDL nu a luat nicio decizie în legătură cu o eventuală colaborare cu UNPR la alegerile locale, însă crede că Mişcarea Populară a fost înregistrată de Ioana Băsescu pentru 'a nu mai avea surprize când vrem să facem vreo modificare'.

'În momentul în care preşedintele mandatează pe fiica sa cea mare să înregistreze o marcă legată de un partid sau de o mişcare politică, e clar că are o semnificaţie. Ioana Băsescu nu s-a apucat ea, aşa, singură... şi, dacă s-ar fi apucat, preşedintele ar fi reacţionat. Eu cel puţin îl cunosc pe preşedinte şi în mod sigur ar fi reacţionat. Drept urmare, a fost o gândire de genul acesta care probabil a fost legată de a nu mai avea surpriza când vrem să facem vreo modificare sau vreo chestiune de genul acesta că partidul acela există înregistrat de nu ştiu ce personaj care după aia vine şi ne şantajează cum am păţit-o deja. Sau tot felul de lucruri care sunt de natură foarte mică, dar deranjează foarte mult. Mai departe, dacă chestiunea asta va fi utilizată şi cum va fi utilizată nu am niciun comentariu, că nu ştiu. Ea s-ar putea să fie utilizată cât de curând - s-ar putea să nu fie niciodată utilizată', a precizat Berceanu în cadrul unei conferinţe de presă.

Preşedintele PDL Dolj a mai afirmat că, potrivit informaţiilor care i-au fost transmise de conducerea centrală a partidului, PDL şi UNPR vor avea candidaţi proprii la alegerile locale şi 'fiecare partid va avea linia lui'.

Pe 15 iulie, am fost convocaţi la o întâlnire cu conducerea centrală a partidului şi eu am întrebat acolo: 'Domnule preşedinte, cum ar putea să fie lucrurile cu UNPR?'. Recunosc că atunci am întrebat din punctul de vedere al municipiului Calafat (judeţul Dolj) şi voiam să ştiu dacă nu o să ne pomenim că va trebui să îl susţinem pe Duţă (Mircea Duţă, primarului Calafatului, membru PNL - n.r.) care se duce la UNPR şi după aia se ia decizia ca partidul care are candidatul în funcţie trebuie să fie susţinut de toată lumea. Şi mi s-a spus 'Nu!', 'Nu avem niciun fel de discuţie de genul acesta, fiecare partid va avea linia şi candidaţii lui'. La fel, acum vreo două săptămâni, am reiterat chestiunea aceasta şi mi s-a răspuns la fel. Şi cel puţin până în prezent asta este realitate în care ne aflăm. Când se va decide aşa ceva, vom şti şi cum este cu candidaturile', a mai spus preşedintele PDL Dolj.

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat, vineri, la Craiova, că Mişcarea Populară ar putea cuprinde "mai degrabă" toate forţele care sunt alături de "proiectul PDL" decât transformarea Partidului Democrat Liberal. Potrivit Elenei Udrea, nu se discută despre absorbţia UNPR în PDL, dar 'este necesară' şi 'există şi preocuparea' pentru o coagulare a forţelor de dreapta care să fie unite în acelaşi proiect, 'fie politic, fie de ţară', iar acesta ar putea fi numit Mişcarea Populară.

Întrebată dacă această mişcare de dreapta se va transforma în Mişcarea Populară pe care Ioana Băsescu a înregistrat-o la OSIM, Elena Udrea a afirmat că sunt tot felul de discuţii, 'mai mult forţate de ceea ce se spune în presă', însă este 'cert" că există nevoia şi există şi preocuparea pentru ca toate forţele de dreapta să se strângă într-un singur proiect.

'Desigur, trebuie să ne păstrăm partenerii cu care am reuşit totuşi să ţinem România în echilibru în ultimii doi ani. Cred că mai degrabă Mişcarea Populară ar putea cuprinde, dacă spre acest proiect vom merge, toate forţele care sunt alături de proiectul iniţiat de PDL, un proiect pentru România în care să se adune toţi cei care vor şi au puterea să o facă vor să tragă România prin criza economică prin care a trecut şi care la nivel internaţional cel puţin încă se mai manifestă, vor modernizarea României, susţin toate reformele pe care le-am iniţiat. Toţi aceştia se pot strânge într-o mişcare pentru progresul României, aş spune, dar asta înseamnă să iau din numele UNPR, dar este o exprimare corectă. Toate forţele care sunt pentru modernizarea şi progresul României ar trebui să fie într-o singură mişcare', a mai afirmat Udrea. AGERPRES

Sursa: Agerpres.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3120

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1129

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1873

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2121

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12903

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2178

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6216

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2553

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3706

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2221

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5441

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4728

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24164

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5222

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16936