Radu Mazăre a renunţat la Carnavalul de la Rio de Jainero. Află pentru ce

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, nu mai merge anul acesta la Carnavalul din Rio. Explicaţia este simplă: nu-i mai place. Edilul a declarat la România TV ca preferă ţările mai puţin dezvoltate, că la Rio este scump.

 

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, joi la România TV, că nu mai pleacă să-şi facă vacanţa în Brazilia, la carnavalul de la Rio de Janeiro pentru că nu-i mai place.

"Am primit fel de fel de invitaţii, nu mai merg pentru că nu prea îmi mai place, sunt îngâmfaţi şi foarte scumpi. Îmi place să umblu în ţări mai puţin dezvoltate. La Rio e scump, mă duc în Madagascar. Am dansat odată pe un car alegoric, asta se întâmplă o dată în viaţa unui om. Nu sunt o vedetă să mă invite în fiecare an. Încerc lucruri noi", a declarat Radu Mazăre.

Întrebat dacă i-a făcut bine sau rău faptul că nu avea inhibiţii atunci când dansa pe un car alegoric, Mazăre a răspuns că îi place viaţa şi că atât timp cât îşi face treaba în primărie, pe oameni nu-i interesează altceva.

"Oamenii politici, nu numai în Romania dar şi în Europa, vor sa pozeze în altceva. Eu sunt extrem de natural şi fac aşa cum simt. Nu pozez în familist convions. Îmi place viaţa, îmi place să mă distrez, dar îmi fac şi treaba. Dacă îţi faci treaba pentru oameni prea putin contează că tu nu te încadrezi în nişte tipare care chipurile aşa ar trebui să fie pentru toţi", a adăugat Radu Mazăre.

Carnavalul de la Rio se desfăşură anul acesta între 18 şi 21 februarie.

http://www.rtv.net/radu-mazare-a-renuntat-la-carnavalul-de-la-rio-de-jainero-afla-pentru-ce_16518.html


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 434

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 526

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 407

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 401

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 438

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 490

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 512

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 567

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 586

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 444

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 387

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 575

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 730

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 709

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 598