Rafael Nadal părăsește Roland Garros-ul!

Rafael Nadal, de nouă ori campion la Internaţionalele de Tenis ale Franţei, a anunţat astăzi că se retrage de la Roland Garros 2016. Nadal spune că este vorba despre o accidentare la încheietura mâinii drepte. Spaniolul ar fi trebuit să joace mâine, în turul trei, împotriva compatriotului său Marcel Granollers. El se afla pe partea de tablou al lui Novak Djokovic şi s-ar fi întâlnit cu sârbul în semifinale.
 
Rafael Nadal se calificase în turul trei la Roland Garros 2016 după ce îl învinsese, ieri, pe argentinianul Facundo Bagnis, ocazie cu care a obţinut victoria sa cu numărul 200 într-un turneu de Grand Slam.
 

"Joi am jucat cu o injecţie. Spre seară durerile s-au înteţit, iar de dimineaţă nu puteam să-mi mişc mâna", a declarat Nadal.

 
Spaniolul este campion absolut la Roland Garros, cu nouă titluri câştigate: 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013 şi 2014. La ediţia din acest a Roland Garros-ului nu a participat nici marele campion Roger Federer, care şi-a anunţat neparticiparea cu câteva zile înainte de startul turneului.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tenismenul Rafael Nadal împlinește 37 de ani! Ce evenimente au mai avut loc pe 3 iunie

03 Jun 2023 1013

Novak Djokovic, campion pentru a zecea oară la Australian Open

29 Jan 2023 1130

Tenis Rafael Nadal s-a calificat în semifinale la Wimbledon

07 Jul 2022 12661

Tenis Daniil Medvedev este al doilea finalist la 's-Hertogenbosch (ATP)

11 Jun 2022 1372

Tenis Andy Murray. „Rafael Nadal nu va putea fi egalat”

07 Jun 2022 1185

Tenis Rafael Nadal a câștigat pentru a 14-a oară turneul de la Roland Garros

05 Jun 2022 1161

Tenis Novak Djokovic a recunoscut că „Nadal a ştiut să-şi ridice jocul la un alt nivel”

01 Jun 2022 1477

Tenis Rafael Nadal a primit al cincilea trofeu ATP pentru sportivitate

16 Feb 2022 1937

Rafael Nadal a triumfat la Australian Open, al 21-lea său Grand Slam din palmares

30 Jan 2022 1877

Rafael Nadal a câştigat Turneul de la Melbourne. Care este valoarea premiilor

09 Jan 2022 2204

Rafael Nadal a câștigat turneul Roland Garros!

11 Oct 2020 3022

Interviu cu Sebastian Gima, campion la tenis ”Să îl avem ca antrenor pe Andrei Pavel este o experiență incredibilă”

03 Oct 2020 6922

Rafael Nadal a câștigat finala la Roland Garros!

09 Jun 2019 1892

Fostul tenisman Mats Wilander. „Să vezi jucători precum Halep şi Nadal cum se mişcă pe teren la Roland Garros e ca şi cum ai vedea o operă de artă"

15 May 2019 1570

Constănţeanul Ştefan Paloşi, alături de Roger Federer şi Rafael Nadal la Wimbledon

12 Jul 2018 2899