Razie de amploare în cluburi din zona Centrului Vechi al Capitalei. Amenzi uriașe au fost aplicate

Amenzi în valoare de peste 20.000 de lei au fost aplicate în mai multe cluburi din zona Centrului Vechi al Capitalei, fiind constatate mai multe nereguli în urma unor controale efectuate în noaptea de vineri spre sâmbătă, au informat reprezentanţii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) citați de Agerpres.ro

Potrivit sursei citate, peste 80 de poliţişti din cadrul DGPMB, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au desfăşurat controale la mai multe cluburi din perimetrul Centrului Vechi.

S-a verificat legalitatea funcţionarii acestor societăţi comerciale, legalitatea actelor de comerţ şi existenţa autorizaţiilor necesare funcţionării.

"Pentru nereguli legate de casele de marcat, de respectarea legii privind paza bunurilor şi protecţia persoanelor au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 20.000 lei. De asemenea, în zilele următoare, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale urmează a prezenta documentele care nu au fost găsite la punctele de lucru. În funcţie de datele ce au rezultat în urma acestor verificări, documentele vor fi prezentate Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi Serviciilor de Investigarea Criminalităţii Economice şi de Ordine Publică din Poliţia Capitalei", au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii DGPMB.


În toate cluburile verificate au fost constate abateri de la legislaţia incidentă aspectelor ce au făcut obiectul controlului.

Acţiunile se circumscriu activităţilor Ministerului Afacerilor Interne şi Poliţiei Române pentru asigurarea unui climat de linişte publică, protecţia cetăţeanului faţă de practicile comerciale ilicite şi însănătoşirea mediului de afaceri. 

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii protestează din nou în fața Poliției din Constanța! (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 96

Poliţiştii de frontieră, la datorie în perioada premergătoare sărbătorii Floriilor. Iată ce restricții de circulație vor fi la punctele de frontieră din județul Constanța

26 Apr 2024 197

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 509

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 1027

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 456

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 595

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 629

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 607

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 590

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 786

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 473

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 455

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 583

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 703

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 397