Razie într-un complex comercial. Vizați comerciații care vând mărfuri contrafăcute. Ce au descoperit polițiștii

În cursul zilei de 18 iulie a.c., la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost organizată o amplă acţiune privind respectarea prevederilor legale de către operatorii economici care își desfăşoară activitatea într-un complex comercial din sectorul 1.

Potrivit Poliției Capitalei, ieri, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 1 împreună cu polițiști ai secţiilor din același sector au acţionat într-un complex comercial situat pe raza sectorului 1 și au verificat un număr de 16 magazine, fiind identificate mai multe standuri unde se comercializau produse purtând o marcă identică sau similară cu mărcile înregistrate şi protejate pe teritoriul ţării noastre.

În urma acestor activităţi au fost ridicate peste  1.400  de produse care purtau diferite mărci, fiind constatate un numar de 12 infractiuni la Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, pentru care s-au întocmit dosare penale.

Anul acesta, polițiștii sectorului 1 au mai efectuat o acțiune în același complex comercial, verificând respectarea condițiilor legale de comercializare a mărfurilor.
 
Așadar, de la începutul anului, în urma acțiunilor efectuate în respectivul complex comercial, au fost ridicate peste 1500 de produse care purtau o marcă identică sau similară cu mărcile înregistrate şi protejate pe teritoriul ţării noastre și s-au înregistrat 25 de dosare penale pentru infracțiuni prevăzute de Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Controale ale polițiștilor rutieri pe raza județului Constanța. S-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale

30 Apr 2024 484

IPJ BuzăuRazie în municipiul Buzău şi pe raza comunelor arondate

29 Apr 2024 340

Acțiune de amploare a polițiștilor IPJ Constanța de Florii! amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 421

Razie cu radare a polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 429

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 581

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 552

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 536

Acțiunea Blocada! 446 de permise de conducere, reținute în ultimele 24 de ore! Cele mai multe pentru depășirea vitezei

20 Apr 2024 480

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 813

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 592

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 581

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 472

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 533

Razie a polițiștilor în Murfatlar și Năvodari, județul Constanța. S-au aplicat amenzi

10 Apr 2024 483

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 517