Reducerea Riscului de Recidivă după închisoare – program finalizat la Serviciul de Probaţiune al Tribunalului Constanţa

Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa şi Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă au finalizat în data de 17 mai 2012 cea de-a doua aplicare a programului „Reducerea Riscului de Recidivă după închisoare (RRR)".

Programul RRR a fost implementat pentru prima dată în judeţul Constanţa, în perioada ianuarie - aprilie 2011, iar colaborarea dintre penitenciar şi probaţiune a fost una reuşită în contextul în care în derularea acestui program s-au implicat şi alte instituţii din comunitate, semnatare ale protocolului de colaborare interinstituţională.

Programul RRR este un program care se aplică în comun de către serviciul de probaţiune şi penitenciar, având ca grup ţintă persoanele private de libertate care urmează să fie liberate condiţionat. Prima etapă a acestui program se desfăşoară în penitenciar şi are drept scop pregătirea pentru liberare a deţinuţilor care urmează să se reîntoarcă în comunitate. Ulterior liberării, în etapa de asistenţă post-penală, programul este continuat de serviciul de probaţiune.

Cea de-a doua aplicare a acestui program s-a încheiat prin sesiunea „Piaţa", care reprezintă atât punctul final al pregătirii pentru liberare al deţinuţilor, realizată în penitenciar, cât şi punctul de pornire al etapei de asistenţă post-penală ce se acordă de către serviciul de probaţiune, după ieşirea din penitenciar. Sesiunea Piaţa are rol foarte important în atingerea scopului programului, întrucât facilitează contactul persoanei private de libertate cu instituţiile care pot fi o potenţială sursă de ajutor la care fostul deţinut poate apela ulterior liberării.

La sesiunea finală a programului au participat zece persoane private de libertate din 13 selectate iniţial, alături de care au fost prezenţi reprezentanţi ai agenţiilor şi instituţiilor de incluziune socială: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, Prefectura Constanţa, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Constanţa, Direcţia Publică Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Constanţa.

În cei peste zece ani de activitate, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa a traversat mai multe etape de dezvoltare, gestionând în prezent arii de activitate destul de variate.

Serviciul de Probaţiune are ca atribuţii principale:

punerea în executare a măsurilor educative şi a pedepselor neprivative de libertate, a căror executare a fost suspendată sub supravegherea serviciului de probaţiune,

întocmirea referatelor de evaluare solicitate de organele de urmărire penală în faza de urmărire penală şi de instanţe în faza de judecată,

acordarea de asistenţă în soluţionarea unor nevoi sociale, precum şi derularea de programe specializate de consiliere individuală şi de grup cu persoanele condamnate menţinute în stare de libertate ori aflate în penitenciar

consilierea psihologică a victimelor unor infracţiuni.

„Dezvoltarea serviciului de probaţiune a fost şi este posibilă numai prin colaborarea cu toate instituţiile din comunitate, fie că vorbim de instanţele de judecată, organele de urmărire penală, penitenciare, dar şi de celelalte instituţii publice sau organizaţii nonguvernamentale care s-au mobilizat în scopul comun de a preveni săvârşirea de infracţiuni", au precizat reprezentanţii Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 541

Handbal CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 570

Farul Constanța Under-18 a pierdut finala Cupei de Tineret, dar vrea să-și ia revanșa în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO)

16 May 2024 643

Echipa Universității Ovidius din Constanța a cucerit titlul de campioană națională universitară la volei feminin (GALERIE FOTO)

13 May 2024 439

Hotărâre BEM Ordinea finală a candidaților pe buletinele de la vot la Primărie și Consiliul Local Constanța (DOCUMENT)

10 May 2024 919

Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini Gimnasta constănțeană Sabrina Maneca Voinea a cucerit medalia de argint în finala de la bârnă

04 May 2024 824

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 1002

UPDATE. CS Medgidia Eric Crînguș, triplu campion mondial la Kempo (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1153

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 720

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 407

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 457

Oină ONSS 2024 Echipa Școlii nr. 1 Târgușor, a Liceului ,,Ioan Cotovu” Hârșova și a Școlii ,,Grigore Moisil” Năvodari, calificate la fazele finale (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 1082

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 805

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 752

Calendar săptămânal plin pentru CSM Constanța Handbaliștii, meci decisiv pentru câștigarea medaliilor de argint în Liga Zimbrilor!

20 Apr 2024 676