Referendumul de la Universitatea Ovidius a fost reluat şi va fi validat!

Universitatea „Ovidius” din Constanţa reorganizează, astăzi, între orele 9.00 și 18.00, referendumul pentru modalitatea de alegere a rectorului. „Rezultatul va fi validat indiferent de numărul de profesori care se vor prezenta la vot”, a declarat rectorul Florin Rugină.
Universitatea „Ovidius” din Constanţa a mai organizat un referendum având ca obiect stabilirea, prin vot universal, direct şi secret, a opţiunii pentru una din cele două modalităţi de desemnare a rectorului prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale, astfel: pe bază de concurs public sau prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor. Persoanele cu drept de vot înscrise pe listele de vot ale universităţii au fost chemate să se pronunţe prin aplicarea ştampilei de vot pe una dintre variantele pentru care optează, înscrise pe buletinul de vot.
Biroul Electoral Central al Universității „Ovidius” a invalidat primul referendum din cauza neîntrunirii condiției de prezență la urne a cel puțin jumătate plus unu din totalul electorilor, respectiv a cel puțin 375 electori din totalul de 712 persoane cu drept de vot. Numărul total al alegătorilor prezenți la urne a fost de 279. Universitatea va organiza un  nou referendum în data de 23 iulie 2015. În prezent, funcţia de rector al Universtăţii este deţinută de prof. univ. dr. Sorin Rugină, al cărui mandat expiră în februarie 2016.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Reacția președintelui PSD Constanța, senatorul Felix Stroe

09 Mar 2024 835

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 974

Azi, referendum la Universitatea Ovidius din Constanța pentru modalitatea de alegere a rectorului

06 Mar 2024 617

Pregătiri pentru alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța Referendumul pentru modalitatea de alegere a rectorului, pe 6 martie

04 Mar 2024 830

Când se vor pronunța magistrații în dosarul referendumului de demitere a primarului din Agigea ?

27 Feb 2024 857

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că va candida pentru un nou mandat

24 Dec 2023 717

Referendumul de demitere a primarului din Agigea a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța!

23 Jul 2023 1664

Prefectura Constanța ar putea fi obligată să organizeze referendum la Agigea! Decizia nu este definitivă

10 Jun 2023 1327

Judecătorii au admis cererea de intervenţie formulată de primarul comunei Agigea în procesul intentat de USR Constanța prefectului județului, Silviu Coșa

17 Oct 2022 1666

Procesul prin care USR Constanța îi cere prefectului organizarea referendumului pentru demiterea primarului din Agigea, amânat pentru luna octombrie

13 Jul 2022 1098

Referendum de alipire la Rusia a unui oraș ucrainean. Este un port important la Marea Neagră

29 Jun 2022 1120

Județul Tulcea S-a stabilit data la care se va defășura referendumul pentru demiterea primarului comunei IC Brătianu

27 Jun 2022 1227

ZIUA LIVE. Când ar putea fi organizate alegerile parțiale pentru Consiliul Local Agigea? (VIDEO)

25 May 2022 2362

ZIUA LIVE Primarul comunei Agigea. „În prima zi de Consiliu, consilierii locali au încălcat legea“ (VIDEO)

24 May 2022 1901

ZIUA LIVE. O comună importantă din județ funcţionează fără Consiliu Local. Cum a scăpat primarul de organizarea unui referendum de demitere?

23 May 2022 2514