Reţinut când încerca să înşele o persoană cu 15.000 de euro, prin metoda “Accidentul”

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au depistat, sâmbătă, un bărbat, de 38 de ani, din judeţul Galaţi, în timp ce încerca să înşele o persoană cu 15.000 de euro, prin metoda “Accidentul”. Oamenii legii au fost sesizaţi de persoana vătămată, care a povestit că a fost contactată telefonic de un bărbat, care i-a solicitat 15.000 de euro pentru a-i ajuta fiica, implicată într-un presupus accident de circulaţie, să nu răspundă penal.
Victima, sub impulsul emoţiilor, s-a întânit cu cel în cauză, iar în momentul în care a realizat că ar putea fi înşelată, a apelat de urgenţă Poliţia.
În urma apelului la 112, poliţiştii au intervenit prompt, l-au depistat pe bărbat, iar acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, urmând a fi prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Cel în cauză a fost reţinut.
Pentru a nu deveni victime ale acestui tip de infracţiune, Poliţia Română vă recomandă:
 
“Nu daţi curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că au calităţi oficiale.
 
Nu oferiţi date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutorul de la capătul firului.
 
Notaţi numărul de telefon de pe care aţi fost contactat sau de la care aţi primit mesajul de tip SMS, numele persoanei care vă contactează, calitatea în care se prezintă şi păstraţi atât apelurile cât şi mesajele SMS, pentru ca aceste date să poată fi verificate de către organele de cercetare penală, în eventualitatea în care aţi fost deja prejudiciaţi.”

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ?
 
Pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, având acest mod de operare intitulat generic “accidentul”, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.
 
Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:
 

În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.
 
Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare: 1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau 2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

 
Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.
 
De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, doar anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.
 
Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune.
 
În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi reţineţi cât mai multe detalii.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bancul zilei Trei bărbați la Poarta Raiului

26 Jan 2022 1598

Un bărbat din Constanța și-a dat în judecată fosta soție, pentru că l-ar fi înșelat. Inițial a câștigat 50.000 lei. Apelul, amânat

02 Sep 2021 2279

IPJ Vrancea Doi tineri care înșelau bătrâni prin metoda „Covid-19”, reținuți de polițiști

04 Aug 2021 1252

Retragere cu scandal din firmă Două asociate s-au certat, s-au bătut și au chemat judecătorii să le facă dreptate. Erau și surori

19 Oct 2019 1738

A fost nevoie de intervenţia medicilor Riko Isop, cel mai spectaculos KO al galei „Urban Legend“ de la Constanţa

02 Oct 2018 7936

Ce gol a dat George Ţucudean! CSU Craiova - FC Viitorul, cel mai frumos meci al Ligii 1. Atmosferă de nivel european

04 Dec 2017 2347

Bărbați care înșelau oamenii prin metoda „loz în plic”, prinși

10 Nov 2016 1945

Constanța. Învelitoarea. Noua metodă de înșelătorie. Ținta o reprezintă tot bătrânii

18 Jul 2016 13911

Poliția a depitat un tânăr pe numele căruia era emis un mandat european de arestare

25 Nov 2015 1114

Sagetator - 23.11.2015 – 29.11.2015

23 Nov 2015 1550

A fost prins în flagrant Un turc a încercat să înşele un român prin metoda "Accidentul"

04 Aug 2015 1533

Banc 3 tipi mor si ajung la poarta Raiului

25 Jul 2015 3981

Înşelat de două femei în staţiunea Mamaia (video)

02 Jul 2015 1497

Banc Bețivul în autobuz

07 Nov 2014 1587

O tânără din Galați, căutată de polițiștii din Cernavodă pentru înșelăciune

18 Oct 2014 948