Alina Gorghiu „România are nevoie de un acord înnoit cu FMI, BM și CE”

 
România are nevoie de un acord înnoit cu FMI, BM și CE pentru că oferă garanția rămânerii în parametri economici stabili, a afirmat astăzi copreședintele PNL Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.

„Poziția PNL, discutată astăzi în ședința Biroului Politic, este că România are nevoie de acest acord înnoit cu FMI, BM și CE pentru că acest lucru nu ne oferă doar fonduri europene suplimentare și dobânzi reduse la împrumuturi, ne oferă și garanția că vom rămâne în parametri economici stabili, crește încrederea investitorilor. De la începutul anului am văzut un comportament public oscilant venit din partea primului-ministru, ba n-avem nevoie de acord, ba nu se va înnoi, ba există posibilitatea să-l prelungim", a afirmat, luni, Alina Gorghiu, la Palatul Parlamentului, după ședința Biroului Politic Național al PNL, conform Agerpres.

Ea a explicat că nu știe ce se va întâmpla cu acordul, acesta urmând să expire în luna septembrie.

„În acest moment îi solicităm lui Ponta sau lui Dragnea, că nu mai știm cine se raportează ca șef la PSD, să ne spună dacă Guvernul României a demarat negocieri cu FMI pentru prelungirea acordului, în ce etapă sunt, dacă le-au demarat și dacă nu s-a întâmplat absolut nimic îi cerem să demareze negocierea unui nou acord cu toate aceste instituții pentru menținerea stabilității economice în România. Lipsa acestuia, așa cum spun specialiștii, ar putea avea anumite efecte, nu tocmai favorabile, asupra situației economice a României, se fac calcule de pierderea aproximativ a două miliarde de euro din fondurile europene și creșterea costurilor de finanțare a împrumuturilor dacă acest acord nu va fi semnat", a adăugat Gorghiu.



Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Justiției despre dosarul 2 Mai „Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar“

25 Apr 2024 400

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 481

Ministrul Justiției - cazul Vlad Pascu, „un caz extrem de sensibil“. Alina Gorghiu a trimis Corpul de Control la Penitenciarul Poarta Albă

28 Feb 2024 795

Tribunalul Constanța respinge cererea lui Romeo Ursu, cunoscut ca Genică Boenică, de redeschidere a procesului penal. Decizia, contestată

06 Feb 2024 539

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu MJ va începe demersurile pentru extrădarea lui Ionuţ Mircea Costea din Turcia

03 Feb 2024 646

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu cere adoptarea în procedură de urgenţă a proiectelor de legi privind combaterea traficului şi consumului de droguri

27 Jan 2024 792

Lumea politică rămâne deocamdată o lume a bărbaților Ce a afirmat Alina Gorghiu în legătură cu legea ce prevede ca 33% dintre locurile eligibile pentru alegerile parlamentare să revină femeilor

26 Jan 2024 746

17 fugari au fost aduși în țară în ultima săptămână! Lista condamnaților

20 Jan 2024 661

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu România are cea mai scăzută rată de recidivă a deţinuţilor din ultimii 10 ani

11 Jan 2024 1006

Mihaiela Moraru-Iorga și Remus Iulian Popa, propuși Președintelui României pentru funcții de conducere în DNA și Parchetul General!

11 Jan 2024 696

Deputatul Stelian Ion „Iohannis se pregătește să plece de la Palatul Cotroceni, lăsând în urmă o justiție cuplată la butoane politice. Alina Gorghiu să țină cont de avizul CSM"

11 Jan 2024 769

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu Este corect ca litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat să se soluţioneze în ţară

10 Jan 2024 743

Ministrul Justiției „Blocarea fenomenului fugarilor va fi o prioritate strategică pentru 2024“

08 Jan 2024 606

Ministrul Justiției „Avem în lucru un proiect de lege prin care costurile aducerii în țară a fugarilor să fie suportate de aceștia. Nu de către stat“

06 Jan 2024 810

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „Litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România trebuie soluţionate în ţară!”

04 Jan 2024 701