Românul care a provocat un accident mortal în Franţa a fost arestat preventiv

Şoferul român al unui camion care a provocat un accident mortal, joia trecută, la o staţie de taxare de pe autostrada A8 de la Nisa, a fost inculpat pentru ucidere din culpă şi plasat în arest preventive. Anunţul a fost făcut ieri de procurorii Parchetului din Nisa, citat de Le Figaro în ediţia online.
În acea zi de joi, un camion platformă care transporta autoturisme nu a putut frâna şi a lovit 15 vehicule oprite la o staţie de taxare situată pe autostrada A8, la periferia oraşului Nisa (în sud-estul Franţei). Se pare că autotrenul înmatriculat în România, care venea dinspre Italia şi se îndrepta spre orăşelul francez Aix-en-Provence, situat la nord de Marsilia, ar fi avut probleme la sistemul de frânare. În urma accidentului, o persoană a murit şi alte şapte au fost rănite, dintre care trei grav.
Invitat să vină în Franţa pentru a da explicaţii anchetatorilor, reprezentantul societăţii române de transport care îl angajase pe şofer, deşi a anunţat că va veni, însă nu s-a prezentat în faţa autorităţilor franceze. Documentele găsite la bord arată că autovehiculul efectuase un control tehnic pozitiv în luna mai.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Despăgubire record de peste 5 milioane de euro, plătită pentru un accident produs de un șofer român în Franța

23 Dec 2021 1728

O companie de taximetrie din Franța a suspendat folosirea de maşini Tesla în urma unui accident grav la Paris

14 Dec 2021 1415

Accident grav pe o autostradă din Franța. 33 de răniți, printre care și români

03 Nov 2019 2394

Tragedie în Franţa. Trei români morţi şi patru grav răniţi în accident rutier. Ce spune MAE

01 Jun 2019 3218

Mişcarea „Vestelor Galbene” din Franţa. Cum comentează Klaus Iohannis

14 Dec 2018 1474

Amplă operațiune de descarcerare în largul Corsicăi - la nord-vest de Cap Corse, Franța. Două nave s-au ciocnit pe mare

12 Oct 2018 1990

Un autocar cu elevi de liceu implicat într-un grav accident rutier în Franța. Zeci de persoane au fost rănite

25 Jan 2018 2037

Franța. Accident feroviar cumplit. Un tren a lovit un autobuz școlar

14 Dec 2017 2258

Microbuz înmatriculat în România accident în Franța. Nouă răniți

28 Jan 2017 2522

Carambol cu 50 de maşini în Franţa. 40 de persoane, transportate la spital

21 Dec 2016 2132

Accident grav. Un autocar Atlassib, plin cu români, s-a răsturnat în Italia. Opt victime

27 Nov 2016 18367

Patru români, morți într-un accident în Franța!

14 Sep 2016 3978

Accident feroviar grav în Franţa cu zeci de răniţi

17 Aug 2016 3476

Accident teribil cu morți și răniți, produs de un român în Franța

29 Oct 2015 2654

UPDATE 1 Incident armat într-un tren în Franţa

21 Aug 2015 2073