14 Dec, 2021 20:56
1413
Tania NICOLA
O companie de taximetrie din Franţa a suspendat folosirea de maşini electrice Tesla după un accident grav produs sâmbătă, 11 decembrie, la Paris, a anunţat marţi, 14 decembrie, departamentul de comunicare al companiei citat de AFP şi Reuters.
Sâmbătă seara,
un taxi Tesla scăpat de sub control a lovit doi pietoni, apoi un container de colectare a sticlei care a fost proiectat în aer şi a explodat la revenirea la sol.
Taxiul a intrat pe urmă într-un semafor, care a fost şi el proiectat în aer, cursa taximetrului electric încheindu-se într-o camionetă care circula în mijlocul unei intersecţii, a relatat poliţia.
În urma accidentului au rezultat şapte "urgenţe absolute" şi trei "relative".
Numărul vehiculelor vizate de decizia anunţată marţi este redus, compania G7 menţionând doar că este vorba de 37 de şoferi de taxi, fără a preciza numărul de maşini Tesla din flota sa, unele putând fi folosite în comun.
Compania Tesla a asigurat că nu a fost vorba de o "defecţiune tehnică" a vehiculului implicat.
Foto: Pixabay
Sursa:
Agerpres
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: