S-a închis târgul de carte Gaudeamus. Vezi cine a câştigat trofeul!

Miercuri, 15 august, s-a încheiat ediţia a IV-a a Târgului de carte Gaudeamus Mamaia, eveniment cultural organizat de Radio România, în parteneriat cu studioul teritorial Radio România Constanţa - Radio Vacanţa. Târgul s-a desfăşurat în intervalul 11-15 august, într-un pavilion expoziţional amplasat pe faleza din faţa studioului Radio Vacanţa.

Târgul cu numărul 70 din seria evenimentelor cuprinse în Programul LECTURA, GAUDEAMUS Mamaia 2012 a adus împreună, timp de cinci zile, cultura şi atmosfera de vacanţă, într-un spaţiu al dialogului nonconformist şi al destinderii intelectuale. Conform monitorizării noastre, peste 8000 de vizitatori au trecut pragul Târgului în cele 5 zile cât a durat evenimentul, o cifră record raportată la ediţiile anterioare.

Unul dintre evenimentele apreciate în mod special de către public, organizat de Radio România Constanţa, marţi, 14 august, a fost consacrat prezentării unor aspecte de cultură, mentalitate şi tradiţii aparţinând minorităţii aromâne, fiind completat de o mini-expoziţie de costume populare, secvenţe de filme documentare şi acompaniat de acordurile originale ale muzicii populare aromâne în interpretarea lui Cristian Ionescu. Evenimentul a fost moderat de Steliana Duliu Bajdechi, publicist-comentator la Radio Vacanţa.

Spectacol de muzică

Micii vizitatori ai Târgului s-au putut bucura de un spectacol de muzică şi dans organizat marţi, 14 august, de Radio România Junior, eveniment interactiv în care protagonişti au fost copiii de la Casa de Copii „Sfânta Maria" din Bucureşti.

Scriitorul Ciprian Enea a fost invitat în cadrul Târgului pentru a-şi lansa ultimul său volum, „Jurnalul unui călător boem", publicat recent la Editura RAO. Mărturie a unei expediţii de şase ani în peste 100 de ţări, volumul propune o perspectivă curajoasă şi provocatoare asupra călătoriei ca mod de viaţă şi de (auto) cunoaştere.

Pe durata Târgului, „Poliţia" GAUDEAMUS a efectuat razii fulger pe plajă, iar cititorii prinşi în flagrant citind cărţi au fost sever pedepsiţi cu.. premii oferite de editorii şi sponsorii Târgului! Au fost surprinşi citind: Delia Rotariu, 23 de ani, din Piteşti, Andrei Zlatină, 22 de ani, din Alexandria, Luisa Bogdan, 13 ani, din Reşiţa, Daniela Lofler, 40 de ani, din Oradea, Maria Vonica, 14 ani, din Hunedoara, Traian Bendorfian, 44 ani, din Reghin şi Mirela Călugăru, 36 de ani, din Târgu-Jiu, Andra Mahu, 23 de ani, din Olteniţa şi Mioara Fudulică, 37 de ani din Bucureşti.

Campanie de donaţie

Peste 3000 de volume au fost colectate în campania de donaţie de carte derulată în cadrul proiectului „Cărţile se întorc acasă", care s-a desfăşurat pe întreaga durată a Târgului. Volumele au fost donate de vizitatorii Târgului, dar şi de editurile Ex Ponto (700 de volume donate) şi Hasefer (500 de volume donate). Cărţile donate vor fi direcţionate către biblioteca din comuna Târguşor, judeţul Constanţa, şi către biblioteca Şcolii nr. 39 „Nicolae Tonitza" din Constanţa.

Elevii membri ai Consiliului Naţional al Elevilor din Constanţa au fost invitaţii speciali ai Târgului, unde au propus evenimente de interes pentru tineri şi o dezbatere dedicată rolului şi atractivităţii lecturii pentru adolescenţii de astăzi. O echipă formată din tineri aparţinând Consiliului Elevilor a operat chestionare în rândul publicului pe durata Târgului, pe baza cărora s-au acordat Premiile GAUDEAMUS.

Ceremonia de decernare a Premiilor Gaudeamus Mamaia 2012 a avut loc miercuri, 15 august, ora 20.00. Au fost acordate următoarele premii:

  • Trofeul GAUDEAMUS, acordat prin Votul Publicului - locul I: Editura Nemira; locul II: Editura RAO; locul III: Editura Corint;
  • Cea mai râvnită carte a Târgului, premiu acordat prin Votul Publicului: volumul Sfidarea, parte a trilogiei Jocurile foamei, de Suzanne Collins, volum publicat de Editura Nemira;
  • Trofeele Presei, premii acordate prin Votul Publicului: secţiunea presă scrisă: cotidianul „Cuget liber"; secţiunea TV: postul Neptun TV; secţiunea radio: nu se acordă (voturile pentru Radio Vacanţa, deşi foarte numeroase, nu au fost luate în considerare, datorită statutului de co-organizator al Târgului GAUDEAMUS); secţiunea on line: Infopress;
  • Premiu Special: Editura Ex Ponto, pentru excelenţă în promovarea valorilor culturii dobrogene;
  • Invitat Special: Consiliul Naţional al Elevilor din Constanţa;
  • Premiul Miss Lectura: domnişoara Georgiana Păunescu, studentă la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" din Bucureşti. Premiul a fost oferit de sponsorii Târgului, Group FM şi Farmec.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ATIMMT și OMD Mamaia Constanța Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, la Pavilionul Expozițional Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 455

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 466

Licitații publice AFI SRL a încheiat două contracte cu Proiect Casa SRL. Este vizat oborul de pe Aurel Vlaicu! (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 522

Contract de peste jumătate de milion de lei O firmă din Constanța va furniza Spitalului Măcin, județul Tulcea, două ascensoare (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 644

Destinația Mamaia Constanța, în atenția tour-operatorilor din Germania

07 Mar 2024 539

OMD Mamaia Pregătiri pentru Târgul Internaţional de Turism ITB Berlin

04 Mar 2024 857

Pe modelul Bazarului „Gorbaciov” Târgul de la Obor din Constanța va fi demolat. Este invocat riscul seismic ridicat

28 Feb 2024 6001

Muzeul de Artă Populară Constanța dă start-ul Târgului de mărțișoare, ediția a XIX-a

22 Feb 2024 608

Județul Tulcea, prezent cu un stand dedicat la Târgul Național de Turism al României, ediția de primăvară

15 Feb 2024 609

Muzeul de Artă Populară Constanța se pregătește de Mărțișor. Când are loc a 19-a ediție a târgului

26 Jan 2024 1038

Activități pentru copii la Târgul de Crăciun de la Constanța

19 Dec 2023 732

Știri Constanța Moș Crăciun aduce Caravana Coca-Cola la Târgul de Crăciun de la Constanța!

18 Dec 2023 1328

Cetățean irakian suspectat că plănuia să comită un atentat terorist la un târg de Crăciun, expulzat din Germania

16 Dec 2023 998

Alina Eremia și-a sărbătorit ziua de naștere pe scena Târgului de Crăciun, din Constanța

16 Dec 2023 946

Știri Constanța Mario Fresh și Alina Eremia vin la Târgul de Crăciun din Parcul Teatrului „Oleg Danovski” Constanța

15 Dec 2023 880