S-a reluat circulația trenurilor către și dinspre Constanța. Prima garnitură a plecat deja din Gara Constanța

Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de temperaturi scăzute, vânt puternic, zăpadă spulberată şi troienită, anunță CFR Călători.
 
Măsurile operative întreprinse în această perioadă cu vreme nefavorabilă de angajaţii feroviari au ca prioritate circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă și menținerea legăturilor feroviare între localitățile mari. Pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri și pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții, a fost redus numărul de trenuri, dar se asigură continuitate în graficul de circulație. Astfel, 56 de trenuri au fost anulate și nu vor pleca din gări până când condițiile meteo nu o vor permite.
 
Ruta CFR care leagă Constanța de București a fost reluată în această dimineață, trenul IR 1636 fiind primul care a plecat în această dimineață, la ora 05:30 din Constanța spre Capitală, iar IR 1583 va fi primul tren care va pleca la ora 9.30 din București cu destinația Constanța.
 
Călătorii pot afla informații despre cum se circulă cu trenurile CFR la numerele de telefon: 0219521 – info CFR; - 0212643333, 0212643334, 0219360 – Comandament de iarnă; și de pe Facebook- https://www.facebook.com/CFRCalatori.ro/ -https://www.facebook.com/cfrinfrastructura/.
 
Sfaturi pentru călători înainte de a pleca la drum:
 
- in aplicația TRENUL MEU (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
 
- înainte de plecarea la drum informati-va telefonic la Gara CFR pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționati să călătoriti sau verificati tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro domeniul CAMERE WEB
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR Călători Transportul feroviar trece la ora oficială de vară, ora 03

30 Mar 2024 614

Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară

28 Mar 2024 581

Noul Mers al Trenurilor, valabil din 10 decembrie 2023 până pe 14 decembrie 2024

10 Dec 2023 1087

Anunț important al CFR Călători! Cum vor circula trenurile la noapte, după trecerea la ora de iarnă

28 Oct 2023 1095

CFR Călători anunță întârzieri ale trenurilor. Vizate și trenuri pe ruta Mangalia

22 Jul 2023 1039

UPDATE. Furtunile din timpul nopții au dus la un trafic feroviar grav afectat. Iată în ce zone (FOTO)

22 Jul 2023 1138

Tragedie în gara din Eforie Nord Trenurile care au staționat temporar în gările adiacente au întârzieri mari!

20 Jul 2023 8755

CFR Călători Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare

25 Mar 2023 1185

Anunțul CF Infrastructură Constanța. Trecerea la ora de vară nu afectează mersul trenurilor

20 Mar 2023 1182

Când intră în vigoare noul Mers al Trenurilor. Ce trebuie să știe constănțenii care călătoresc cu trenul

06 Dec 2022 1748

Schimbări importante în mersul trenurilor în următoarea perioadă! Sunt vizate și trenuri către Mangalia

20 Jun 2022 2151

În week-end se trece la ora oficială de vară. Cum va fi influențat mersul trenurilor de călători

25 Mar 2022 1489

Aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” acum și pe iOS

30 Dec 2021 1255

Noutăți de la CFR Călători. Mersul trenurilor pentru perioada 2021-2022. Când intră în vigoare

07 Dec 2021 1743

CFR Călători a îmbunătățit aplicația de cumpărare bilete online. Care sunt noutățile

19 Jul 2021 1810