Sancțiuni de circa 10.000 de lei, aplicate de polițiștii constănțeni

La nivelul judeţului au fost organizate 4 acţiuni, fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9.550 lei.
 
 În noaptea de 08/09 mai a.c., între orele 23.00-04.00, poliţiştii Secţiei 2 au organizat şi executat o acţiune, pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din boxe, uscătoare, dependinţe şi garaje, fiind legitimate 8 persoane şi aplicată o sanţiune contravenţională în valoare de 200 lei.
 
La data de 09 mai a.c., între orele 11.30-13.00 şi 17.00-19.00, poliţiştii Secţiei 5 au executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, fiind legitimate 10 persoane, verificate 10 unităţi de învăţământ, 4 unităţi de alimentaţie publică, 5 agenţi de pază din cadrul unităţilor de învăţământ au fost controlaţi şi aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 550 lei.
 
La data de 09 mai a.c., între orele 10.00-12.00, poliţiştii Secţiei 3 au organizat o acţiune, pe linia protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, combaterea furturilor de animale, verificarea legalităţii sacrificării şi comercializării animalelor, fiind legitimate 10 persoane, aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.200 lei şi au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 171 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri România Rezultatele privind acțiunile desfășurate de Poliția de Frontieră în perioada sărbătorilor de 1 Mai și Paști

07 May 2024 185

Ce te costă să arunci molozul pe domeniul public din Constanța – mașina și 30.000 de lei FOTO+VIDEO

07 May 2024 328

România Mai mulți cetățeni străini și minori depistați cu nereguli pe aeroporturi în ultima săptămână

06 May 2024 399

Acțiuni recente ale Poliției. Amenzi la Costinești, Năvodari și Hârșova!

03 May 2024 501

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 538

Știri Constanța Conducere periculoasă pe bulevardul Mamaia!

03 May 2024 595

Scandal în București Bărbat, împușcat de polițiști, după ce și-a amenințat sora cu cuțitul!

03 May 2024 426

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 837

Știri Constanța azi O persoană decedată găsită în dreptul hotelului Sulina din Mamaia, înecată (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 1140

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 428

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 499

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 638

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 663

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 332

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 591