Stiri calde

Schimbări în juriul Vocea României. Irina Rimes este noul antrenor al concursului

În finala “Românii au Talent” de ieri seară a fost dezvăluită surpriza viitorului sezon Vocea României. Mai exact, Irina Rimes, artista cu milioane de fani, este unul dintre cei patru antrenori de la ,,Vocea României”. 

Potrivit Stirileprotv.ro, Irina Rimes este nerăbdătoare să descopere cele mai bune voci din România, să aducă în echipa ei concurenți plini de entuziasm, să lucreze împreună cu ei, să compună, să creeze și să-i ajute să se dezvolte pe plan muzical.
 

Plină de emoții și fericită că face parte din echipa celei mai tari competiții a vocilor, Irina a declarat: ”Vocea României este ceva ce mi-am dorit dintotdeauna să fac, este ca un vis împlinit. Mi-am dorit de atâtea ori să strig în gura mare cât de importantă este emoția, cât de important este mesajul, importanța de a transmite ce cânți. Aceasta este cheia către sufletul omului. Vocea este aceea care te atinge, care te face să tresari, indiferent că e o piesă veselă sau una tristă. Eu asta știu să fac, asta vreau să-i învăț pe concurenții din echipa mea sa facă. Sunt gata să mă implic 120% în tot ce va însemna progresul lor în acest show. Vreau să adun în echipa mea oameni talentați, care să fie deschiși să încerce și ceva nou. Nou pentru ei, dar și pentru noi. Va fi un sezon productiv, cu multă ambiție și determinare. Eu vin cu o tonă de entuziasm și poftă de muncă și vreau să o împărtășesc cu toată lumea.”.

 
Sursa foto: stirileprotv.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că… astăzi s-a născut Irina Rimes?

22 Aug 2020 397

Precizări ale Ministerului Culturii referitoare la alegerea Irinei Rimes pentru promovarea evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Brâncuși 2020

14 Feb 2020 984

Cum se simte Irina Rimes după ce a fost operată de urgență în noaptea de Revelion

01 Jan 2020 14813

Horia Brenciu a venit cu vestea tristă înainte de Revelion. Este vorba despre un jurat de la Vocea României

31 Dec 2019 2095

Melodia Zilei CUZA - Dor de casa ft. Irina Rimes, George Hora, Carmen Tanase

28 Dec 2019 716

Melodia zilei Irina Rimes - 24

24 Aug 2019 1063

„Bravo constănţene, aşa te vrem” Bogdan Ioan, din Constanţa, Vocea României 2018. Postare pe Facebook după ce a intrat în finală

08 Dec 2018 8005

Pro Tv Vocea României 2018. Finaliştii. Printre ei şi un constănţean

08 Dec 2018 3700

Irina Rimes - Nu Stii Tu Sa Fii Barbat | Official Video

24 Nov 2018 1998

Constănţeanca Silvia Vîrlan a ajuns în echipa Irinei Rimes, la Vocea României. Ce melodie a interpretat (video)

19 Oct 2018 1266

Ce voce! Arhidiacon al Arhiepiscopiei Tomisului, concurent la Vocea României! Câte scaune a întors (video)

19 Oct 2018 6286

Un tânăr din Constanța a impresionat jurații de la Vocea României. Incredibil ce reacție au avut membrii juriului

07 Sep 2018 3571

NEVERSEA, Ziua 2. Aloe Blacc, moment emoționant în memoria lui Avicii. Steve Angello, impresionat de energia publicului (galerie foto+video)

07 Jul 2018 2807

Ediţia a zecea a Zilelor Oraşului Ovidiu a debutat la Ovidiu. Gabriel Cotabiţă, Grasu XXL și Irina Rimes se numără printre artiștii ce vor concerta la Ovidiu (galerie foto)

29 Jun 2018 1299

Irina Rimes - Cel Mai Bun Prieten | Official Video

09 Jun 2018 2113