Școală de Vară, organizată la Colegiul Național Mircea cel Bătrân

Comisia Fulbright Româno-Americană, în parteneriat cu Colegiul Naţional "Mircea cel Batrân" organizeaza în perioada 28-30 august 2012 o Şcoală de Vară adresată elevilor din judeţul Constanţa care în toamnă vor începe clasele a X-a şi a XI-a. Acest eveniment are ca scop încurajarea şi sprijinirea elevilor merituoşi în direcţia continuării studiilor în SUA. Mentionam ca Şcoala de Vară se va desfăşura cu susţinerea financiară a Comisiei Fulbright Româno-Americane şi a Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

Admiterea se va face pe baza mediei generale din anul/anii şcolar(i) precedent(ți) (peste 9,30 şi nota 10 la purtare), a unui eseu cu tema "Why would you like to study in the USA?" şi a unei recomandări succinte din partea unui profesor.

Procesul de aplicație și selecţie se va desfăşura conform următorului program:

Luni 16 iulie Deschiderea procesului de aplicaţie

Luni 20 august ora 10:00 dimineaţa Încheierea perioadei de aplicaţie

Vineri 24 august Înştiinţarea celor admişi

Programul Şcolii de Vară este următorul:

Marţi 28 august

10:00-17:00 Seminarii, prezentări interactive şi sesiuni video

17:00-19:30 U.S. Culture Club

Miercuri 29 august

10:00-17:00 Seminarii şi prezentări interactive

17:00-19:30 U.S. Culture Club

Joi 30 august

10:00-14:00 Seminarii, prezentări interactive şi sesiuni online


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 339

Afaceri Constanța Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Complex Savoy SA, convocată în ședință

04 May 2024 401

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 348

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

04 May 2024 347

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Silviei Gheorghe secretar general UAT la Comuna Cuza Vodă (DOCUMENTE)

04 May 2024 345

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 637

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 688

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 518

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei-Alina Borcan, secretar general al comunei Tuzla (DOCUMENTE)

03 May 2024 588

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 411

Acțiuni ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru combaterea pescuitului ilegal. Iată ce au constatat ​

03 May 2024 392

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 561

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 522

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 514

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 587