Scriitorii celebri au strâns sute de mii de dolari pentru ajutorarea refugiaţilor

 
Scriitorul american Patrick Ness a lansat o campanie pentru ajutorarea refugiaţilor sirieni, în cadrul căreia în 36 de ore a fost strânsă o sumă de peste 600.000 de dolari din donaţii ale unor autori faimoşi, între care se numără John Green şi David Nicholls, potrivit independent.co.uk.
 
Patrick Ness, un cunoscut scriitor de cărţi pentru tineri, între care şi trilogia "Pe tărâmul haosului", a demarat această campanie joi, după ce a văzut fotografia tulburătoare a lui Aylan Kurdi, un băieţel în vârstă de trei ani, care a fost descoperit mort pe o plajă din Turcia, după ce ambarcaţiunea cu care acesta şi familia sa încercau să ajungă în Grecia s-a scufundat.
 
În urma declanşării acestei campanii, Patrick Ness a anunţat sâmbătă, pe contul său de pe platforma Twitter, că a fost strânsă o sumă de peste 400.000 de lire sterline (peste 600.000 de dolari), în doar 36 de ore. Ness a donat personal 10.000 de lire sterline şi a declarat că s-au alăturat campaniei sale scriitori celebri care au donat bani, prin intermediul organizaţiei Save the Children.
 
sursa foto: telegraph.co.uk.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cancelarul federal german Scholz denunţă ferm planurile extremiştilor de dreapta de repatriere a imigranţilor

11 Jan 2024 792

Inspectoratul General pentru Imigrări Cetățeni străini depistați la lucru, fără forme legale

27 Sep 2023 955

Infracțiunile străinilor în România din prima parte a anului 2023! Datele furnizate de autoritățile de imigrări

26 Jul 2023 747

Sute de străini au fost escortați din România în prima jumătate a anului! De unde vin cei mai mulți străini?

25 Jul 2023 632

Inspectoratul General pentru Imigrări anunță Gradul de ocupare al centrelor de cazare pentru imigranți este în scădere

19 Jul 2023 758

Sute de străini din Asia comit infracțiuni în România! Amenzi de peste 200.000 de lei aplicate în ultimele 24 de ore

19 Jul 2023 1040

Poliția de Frontieră Peste 4,5 milioane de ucraineni au imigrat în România de când a început războiul!

05 Jul 2023 832

Peste 80 de persoane descoperie pe o ambarcaţiune suspectă de migraţie ilegală

19 Aug 2022 1059

Care au fost cele mai tranzitate frontiere ale României în ultimele 24 de ore

13 Feb 2022 1276

Transfugi irakieni și turci prinși la Negru Vodă când încercau să treacă ilegal frontiera

02 Dec 2020 1620

Mai mulţi cetățeni marocani și libieni, ascunşi pe saşiul unor autovehicule, depistaţi de Poliţia de Frontieră

22 Nov 2020 1939

Cetățeni marocani, prinși de polițiștii de frontieră constănțeni după ce au intrat ilegal în țară

19 Nov 2020 1819

Mai mulți imigranți turci, îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României

19 Nov 2020 1708

Nădlac 25 de cetăţeni străini, depistaţi ascunşi într-un automarfar

19 Sep 2020 2231

Mai mulţi migranţi ascunşi într-o autoutilitară au fost descoperiţi de Poliţia de Frontieră de la Nădlac (galerie foto)

26 Oct 2019 2275