Se afla pe o terasă din Neptun când i-a fost furat telefonul mobil!

Ieri, în jurul orei ora 02.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Neptun au fost sesizaţi de către un turist, din Bucureşti, despre faptul că, în timp ce se afla pe terasa unei staţiuni, o persoană necunoscută i-a sustras un telefon mobil, lăsat nesupravegheat pe o masă.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii constănţeni au identificat un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Cernavodă, bănuit de comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat persoanei vătămate. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Telefoanele mobile sunt mici că dimensiuni, uşor de furat, iar unele sunt foarte valoroase. De multe ori, pentru hoţi e mult mai avantajos să fure un telefon mobil valoros (iPhone 5S, 5C, Samsung Galaxy S5, HTC One M8) în timp ce victimele călătoresc cu mjloacele de transport în comun, în timp ce se află la restaurant/terasă/club/pub, pe stradă, obţinând apoi din vânzare cel puţin 1.000 lei, decât să spargă o locuinţa, să tâlhărească sau să spargă vreo maşină, întrucât aceste din urmă fapte penale au un grad ridicat de pericol social, pedepsele sunt mari, iar valoarea bunurilor astfel sustrase poate fi mai mică decât a unui Smartphone.

Oamenii constată că au rămas fără telefonul mobil în mijloacele de transport în comun, în taxi, la restaurant, la club, sau pur şi simplu pe stradă.

Cei care au trecut printr-o astfel de experienţă ştiu cât e de important să îţi recuperezi telefonul mobil, în acest fel existând şanse să fie recuperate şi datele salvate în telefon (numere, mesaje, fotografii, filmuleţe, notiţe, s.a.).
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Managerul Spitalului Urziceni, suspendat din funcție. Măsura luată după ce o tânără a născut pe trotuar

02 Aug 2023 798

Şase ani de închisoare pentru o poşetă! „Recunosc! Regret cele întâmplate!“

05 Oct 2018 1567

Se pregătea să plece la munte cu un rucsac furat

24 Jul 2016 2434

Un om ce stătea liniștit pe o bancă în parc a rămas fără telefon. Polițiștii au intrat imediat pe fir

14 Jul 2016 1838

Update.O nouă metodă de furat la Constanța! Un bărbat a dat lovitură după lovitură jucând un rol incredibil!

03 Jun 2016 3414

Bănuit că ar fi furat un telefon, un tânăr a fost snopit în bătaie! (video)

02 Apr 2016 2073

Trupa americană de hip-hop Far East Movement vine în Le GaGa

06 Jul 2015 1774

Procurorul Ştefan Crişu, suspendat din funcţie de CSM

27 May 2015 1732

Banc Mary se întoarce din luna de miere

25 Apr 2015 1403

Antrenorul Marian Dinu pleacă de la FC Farul

10 Apr 2015 2564

Ce a discutat Udrea cu avocatul ei în arest

12 Feb 2015 1636

Un turist din Bucureşti, jefuit la Vama Veche

07 Sep 2014 1857

Fura telefoane de pe mese Suspect prins la Vama Veche

12 Aug 2014 2130

Arestat pentru că ar fi vrut să bage un telefon în penitenciar

04 Aug 2014 1751

Şi totuşi, poţi vorbi orice la telefon sau pe internet? Legea “Big Brother”, neconstituţională

09 Jul 2014 1926