Sechestru pe averea primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secţia de combatere a corupţiei au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de bani, în lei sau valută, aflate în conturi ale instituţiilor bancare, deţinute de inculpata VASILESCU LIA-OLGUŢA, primar al municipiului Craiova,  până la concurența sumei de 902.516,29 lei, raportată  la cele trei infracţiuni de folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, la cele patru infracţiuni de luare de mită şi două infracţiuni de spălare de bani, reţinute în sarcina inculpatei.
 
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de bani şi asupra unor imobile  aparţinând inculpaţilor PREDA RADU COSMIN, administratorul public al Craiovei şi POPESCU ELENA DANIELA, reprezentant al unei asociații non profit,  până la concurența sumei de 568.291,37 lei, raportată la infracţiunile de  complicitate la luare de mită, instigare la spălare de bani, respectiv spălare de bani, reţinute în sarcina celor doi inculpaţi.
 
Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupție în vederea   confiscării speciale şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare.
 
Celor trei inculpaţi li s-a adus la cunoştinţă conţinutul ordonanţei privind dispunerea măsurilor asigurătorii, în conformitate cu dispoziţiile CPP.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lia Olguța Vasilescu aduce un omagiu actriței Natașa Raab într-o postare emoționantă pe pagina de socializare

23 Oct 2023 1106

Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei „Sala Polivalentă este una dintre instituțiile afectate azi de inundații“ (video)

08 Jun 2021 1560

Este ziua Liei Olguţa Vasilescu! Ce vârstă împlineşte omul politic

18 Nov 2020 3468

Lia Olguța Vasilescu, demisă din funcția de consilier onorific. Cum a reacționat

13 Nov 2019 2466

A fost nuntă mare în Bănie. Imagini de pe pagina de Facebook Lia Olguţa Vasilescu (fotoreportaj)

31 Mar 2019 5093

Sute de persoane, așteptate la petrecerea de nuntă a cuplului Olguța Vasilescu-Claudiu Manda

30 Mar 2019 2692

Decizie publicată în Monitorul Oficial. Lia Olguța Vasilescu, numită consilier onorific al premierului Dăncilă

08 Mar 2019 1622

Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu va fi consilier al premierului Viorica Dăncilă

03 Mar 2019 2157

Fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu şi senatorul Claudiu Manda se căsătoresc astăzi

24 Feb 2019 2728

Rovana Plumb „Nu s-a pus problema în PSD ca Președintele României să fie suspendat din funcție“

13 Feb 2019 2204

Lia Olguţa Vasilescu renunță la candidatura pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării

12 Feb 2019 2259

Lia Olguța Vasilescu „Președintele Klaus Johannis se încadrează perfect la infracțiunea de abuz in serviciu“

07 Feb 2019 2144

Prima reacție a PSD după ce președintele Iohannis a respins, pentru a treia oară, propunerea ca Lia Olguța Vasilescu să facă parte din Guvern

07 Feb 2019 2010

Președintele Klaus Iohannis a respins numirea Liei Olguța Vasilescu la Ministerul Dezvoltării. Ce argumente a prezentat șeful statului

07 Feb 2019 2124

Președintele Klaus Iohannis a declarat că documentele pentru numirea celor doi miniștri în Guvernul Dăncilă sunt în analiză

22 Jan 2019 1739