Ședință a Guvernului României. Ce proiecte ar putea fi incluse pe ordinea de zi

Guvernul României se întrunește astăzi în ședință, iar pe ordinea de zi ar putea fi incluse următoarele proiecte de acte normative:
 
I.          PROIECTE DE LEGI

1.         PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale

2.         PROIECT DE LEGE privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general

3.         PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului de Parteneriat Economic între statele CARIFORUM, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Bridgetown
 
II.        PROIECTE DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

1.         PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru stabilirea calculului tarifului lunar al chiriei pe mp care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome ''Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat'' şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
 
III.       PROIECTE DE HOTĂRÂRI

1.         PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 93/2016

2.         PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Acordului tehnic între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Secretariatul Tehnic al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice privind desfăşurarea instruirii, semnat la Bucureşti, la 24 noiembrie 2017 şi la Haga la 28 noiembrie 2017


3.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind abrogarea Hotărârii Guvernului nr.1057/2013 pentru aprobarea Planului de management al Parcului Naţional Piatra Craiului

4.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea valorilor de inventar ale unor bunuri înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi aflate în administrarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale

5.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea programului de interes naţional ''Servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente'' şi a programului de interes naţional ''Creşterea capacităţii serviciilor publice de asistenţă socială din unele unităţi administrativ-teritoriale''

6.         PROIECT DE HOTĂRÂRE privind retransmiterea sectorului de drum naţional, inclusiv a terenului aferent, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, în domeniul public al Municipiului Arad, precum şi declasarea acestuia din categoria funcţională a drumurilor de interes naţional şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor de interes local

7.         PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele şi în contul statului
 
IV.       MEMORANDUMURI

1.         MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind mormintele şi operele comemorative de război

2.         MEMORANDUM cu tema: Aprobarea semnării Programului executiv al Acordului de cooperare în domeniile culturii, artei şi ştiinţei între Guvernul României şi Guvernul Republicii Peru
 
V.        PUNCTE DE VEDERE

1.         Proiecte de puncte de vedere cu privire la 7 iniţiative legislative parlamentare
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul României Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 25 aprilie 2024

25 Apr 2024 293

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 248

Guvernul a aprobat calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile din 9 iunie

22 Apr 2024 501

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 292

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 436

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 280

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 574

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 349

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 329

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 274

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 726

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 1005

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 398

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 399

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 453