Şeful TVR chemat să dea explicaţii în Parlament după acuzaţiile de presiuni politice

“Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, prin intermediul președintelui Gigel Știrbu, l-a invitat la audieri miercuri, 24 septembrie a.c., începând cu ora 11.00, pe președintele director general al Societății Române de Televiziune, Stelian Tănase. Invitația a fost lansată pentru a clarifica situația existentă în acest moment la postul public de televiziune.”, se arată într-un comunicat remis stiripesurse.ro

Cu privire la presiunile politice, Stelian Tănase a declarat ieri într-un interviu acordat TVR, următoarele: „Nu că le-am simţit, le-am auzit, s-au făcut la mine presiuni insistente vizavi de diferite decizii, pe care ar trebui să le iau, de pildă acuma mi se cere capul lui Sorin Avram (n.r. realizatorul emisiunii de dezbateri politice „Vorbeşte liber!”)”, a declarat pentru Gândul şeful TVR, care adaugă că imixtiunile vin „din zone foarte înalte, de la PSD”.

Amintim că a doua zi după apariția lui Traian Băsescu la emisiunea "Vorbește liber” de la postul public, recent lansată și pe care șeful statului a lăudat-o pentru obiectivitate, Comitetul Director a decis desființarea acesteia.
sursă foto: obiectiv.info

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Despre oameni şi câini, în cea mai recentă carte pe care Stelian Tănase o lansează la Constanţa

23 Oct 2019 2031

Stelian Tănase Dezvăluie puținele regrete pe care le are legate de TVR

27 Sep 2015 2215

UPDATE1 A picat Stelian Tănase, șeful TVR! Cine îi ia locul?

23 Sep 2015 2871

Probleme mari în TVR

23 Jul 2015 1945

Ştiripesurse.ro Stelian Tănase îl rupe pe Victor Ponta. „Un maimuțoi securist și belicos“

19 Jul 2015 2090

Cercetat într-un dosar al lui Nicuşor Constantinescu Funcţia lui Cristian Zgabercea, discutată azi cu Stelian Tănase

20 Apr 2015 2092

„Legea nu ne obliga la nimic în legătură cu această situaţie“ Stelian Tănase, prşedintele SRTv, despre situaţia lui Cristian Zgabercea

16 Apr 2015 2240

Stelian Tănase cere SRI să-şi retragă ofiţerii acoperiţi din TVR

06 Apr 2015 2164

Stelian Tănase, în atenţia Comisiei de Etică şi Arbitraj

21 Nov 2014 1800

Stelian Tănase cheamă candidaţii în dezbatere la TVR

09 Nov 2014 2781

Cine sunt angajații din TVR Directorul Stelian Tănase începe să vorbească

04 Oct 2014 2612

Şeful TVR Stelian Tănase somat să-şi dea demisia

25 Sep 2014 1818

Stelian Tănase n-ar mai vrea apartenenţe politice în TVR

22 Sep 2014 2051

TVR a anunțat ultimele decizii

19 Sep 2014 1983

Viitor sumbru Stelian Tănase – „ La primăvară TVR se închide”

27 Aug 2014 1716