Sentinţă în dosarul crimei de la Eforie. Alexandru Radu, fiul unui fost deputat, condamnat la 25 de ani de închisoare

imagescaz5woax.jpgTribunalul Alba a pronunţat ieri prima sentinţă într-un dosar ce are drept obiect o crimă veche de opt ani, ce a avut loc în staţiunea Eforie Sud, judeţul Constanţa. Victima a fost Cristina Radu, fiica viceprimarului de atunci din Eforie, Ion Udrea.

Alexandru Radu, fostul soţ al tinerei în vârstă de 24 de ani şi fiu al unui fost deputat (Alexandru Dumitru Radu) a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. De asemenea, instanţa de judecată a mai interzis inculpatului unele drepturi pe o perioadă de 10 ani şi a dispus plata de daune morale de 1.000 de euro către tatăl victimei. Partea civilă în dosar este Ion Udrea, tatăl Cristinei Radu.

Cristina Radu a fost găsită ştrangulată într-o cameră a Vilei Cristina din Eforie Sud în care locuia împreună cu proaspătul ei soţ. Evenimentele au avut loc în 12 august 2002.

Alexandru Radu a fost principalul suspect al crimei şi a fost trimis în judecată de procurori. Dosarul a fost strămutat la Tribunalul Alba. Iniţial, bărbatul a fost achitat atât la Tribunal cât şi la Curtea de Apel Alba Iulia, dar Înalta Curte de Casaţie a hotărât, în 2005, restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru refacerea urmăririi penale.

Vila din Eforie Sud în care a avut loc crima în august 2002

În noiembrie 2007 dosarul a ajuns din nou la Tribunalul Alba. După trei ani şi jumătate instanţa de judecată l-a găsit vinovat de uciderea tinerei pe soţul acesteia.

Alexandru Radu este acuzat de faptul că, în noaptea de 11 spre 12 august 2002, i-a aplicat cu intenţie soţiei sale mai multe lovituri, după care a strangulat-o cu un cablu de la un încărcător de telefon mobil. Cristina Radu a fost descoperită decedată, cu o pungă de plastic pe cap.

Bărbatul nu a recunoscut crima şi a declarat că autorii provin din rândul traficanţilor de droguri. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia. Bărbatul condamnat este plecat de mai mulţi ani în Hong Kong.

Sursa: adevarul.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

vadim

01 Mar, 2011 16:00

atit va primi si nicoleta colasiz ilie care in iulie a ucis un copil de 2 ani cu audi q 7 trecind peste capul si iar mafia din parchet expert politie -munteanu george au schimbat locul accidentului de pe trotuar pe carosabil-sdar avem imagni filmate de un vecin - a fugit si de la locul accidentului iar stila frangu avocatul ei are rude grad unu judecatoare la curtea de apel constanta-dar csm dumbrava -marius iacob dga dna -morar stiu de caz -aveti copii ? daca erau ai vostri ucis de nicoleta colasiz ilie? ce faceati?bin laden cod dna

Articole asemanatoare

Dosar în instanță la Constanța Două firme din Vama Veche cer anularea unei hotărâri de Consiliu Local. Soluția pe scurt

18 May 2024 158

Prefectul Județului Constanța se judecă cu primarul de la Dobromir. Iată soluția pe scurt a magistraților

18 May 2024 245

O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe! Trei marinari, dați dispăruți. Ce spune Adrian Mihălcioiu, liderul SLN (VIDEO)

18 May 2024 434

Oficial de la ISU Dobrogea Unul dintre marinarii salvați de pe nava scufundată, transportat la Spitalul Clinic Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 459

Prefectul județului Constanța solicită în instanță anularea unor acte de urbanism, emise de Primăria Năvodari

16 May 2024 1446

Scene șocante în Techirghiol! Polițiști ameninţați cu moartea de un bărbat supărat că nu i se permite să fumeze în autospeciala de poliţie. Condamnare cu executare

16 May 2024 689

Caravana Blood Network ajunge în iunie la Constanța! Donatorii primesc bilete gratis la Untold și Neversea

16 May 2024 411

Procesul primarului Chițac, amiral în rezervă, cu Casa Sectorială de Pensii MApN, la Curtea de Apel! Nemulțumiri legate de diminuarea cuantumului pensiei militare de stat

16 May 2024 651

Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul decedat în accidentul de pe DJ 226 din județul Constanța (FOTO)

16 May 2024 2819

IPJ Constanța Portofel cu bani și acte, uitat pe banca din stația de autobuz, a ajuns la proprietară. Aceasta avea programare la medic

16 May 2024 604

Un nou termen în dosarul dintre Prefectul Județului Constanța, primarul de la Năvodari și ZF Rentap SRL

15 May 2024 699

Accident rutier în apropiere de localitatea Greci, județul Tulcea! (FOTO)

15 May 2024 668

Muzică bună, parada moto și zeci de concursuri Organizația de Management al Destinației Mangalia organizeză, în luna iunie, ediția finală a Seawolves Bike Fest

15 May 2024 489

S-a sunat la 112 Biroul Control Intern din IPJ Constanța, „activat“ în cazul fostului șef al Poliției Costinești

15 May 2024 1189

Noaptea Muzeelor la Constanța Ce activități a pregătit Muzeul Național al Marinei Române

15 May 2024 602