Simularea Evaluării Naţionale a fost boicotată de profesori. Ce a declarat ministrul Educaţiei despre acţiunea de protest şi deciziile ce se vor lua

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat luni că le va cere inspectoratelor judeţene organizarea unei noi simulări a Evaluării Naţionale în cazurile în care sesiunea de luni nu a putut avea loc ca urmare a faptului că examenul a fost boicotat de unii profesori, informează Agerpres.ro
 

"În primul rând, eu sunt preocupat de elevii care nu au putut să susţină astăzi simularea la Evaluarea Naţională şi pentru asta voi transmite conducerii inspectoratelor judeţene, din respectivele judeţe, unde acest lucru s-a întâmplat, să organizeze o nouă sesiune, doar la nivel de judeţ, pentru aceşti elevi, pentru a avea şi ei şansa de a se pregăti. În legătură cu ce se întâmplă cu profesorii, vom analiza întâi să vedem dacă este un conflict de muncă, pe care să îl analizăm dacă este legal organizat sau este o încălcare a atribuţiilor din fişa postului", a afirmat Popa, la Parlament.

 
El a precizat că, în ciuda faptului că s-a anunţat boicotarea a peste 1.100 de şcoli, în realitate nu s-a putut susţine Evaluarea Naţională în 25 de şcoli. Este vorba de 14 şcoli din judeţul Harghita, opt şcoli în judeţul Prahova şi câte o şcoală din judeţele Buzău, Ialomiţa şi Arad.
 
Întrebat cum comentează informaţiile potrivit cărora s-ar fi dat telefoane de la minister pentru a face presiuni asupra celor care au boicotat simularea, ministrul a replicat că examenul trebuia să aibă loc, chiar şi în cazul în care unii profesori absentau.
 

"Nu îmi dau seama despre ce fel de presiuni sau boicotare este vorba, dar ştiu foarte bine că toate comisiile judeţene care organizau Evaluarea Naţională aveau obligaţia să organizeze această simulare şi trebuiau să facă această simulare pentru aceşti elevi care sunt în faţa primului examen al vieţii lor, indiferent dacă o parte din profesori voiau sau nu să participe la această activitate. Ei trebuiau să ia măsuri - mă refer la comisiile judeţene - şi pentru situaţii de acest gen, cum ar fi boicotul, dar şi pentru situaţii în care profesorii sunt bolnavi şi nu pot să vină. Deci nu putem să admitem că o astfel de simulare a unei Evaluări Naţionale nu poate avea loc", a spus el.

 
Ministrul a precizat că trebuie clarificat dacă boicotul de luni a fost un conflict de muncă sau a reprezentat o neîndeplinire a sarcinilor de serviciu.
 

"De fapt, nici nu prea am înţeles despre ce acţiune este vorba. Dacă acest boicot este un conflict de muncă, atunci mă gândesc că nu prea s-a respectat legislaţia în vigoare legată de conflictul de muncă. Dacă nu e conflict de muncă, atunci este neîndeplinirea sarcinilor de serviciu şi poate să urmeze o cercetare disciplinară. În mod evident, trebuie să clarificăm acest lucru, pentru că nu am înţeles dacă suntem în faţa unui conflict de muncă, în care trebuia să respectăm nişte termene, în care trebuia să respectăm faptul că un contract colectiv de muncă este în renegociere şi prin semnătura liderilor de sindicat s-au angajat să nu deschidă conflicte de muncă în perioada de 60 de zile cât este renegocierea. Sau nu este conflict de muncă şi atunci înseamnă că este o problemă disciplinară", a arătat el.

 
Valentin Popa a subliniat că dreptul la protest, garantat prin Constituţie, nu trebuie să îi afecteze negativ pe elevi.
 

"Profesorii au dreptul să protesteze, este garantat prin Constituţie acest drept. Dar acest protest nu trebuie să ducă la o suferinţă asupra elevilor. Nu pot fi împiedicaţi elevii să îşi susţină această simulare a celui mai important examen pe care îl au în viaţă. Pot să protesteze şi pot să solicite revendicări, când doresc, dar nu să afecteze activitatea elevilor. (...) Dacă profesorii care acum câteva zile au primit o creştere salarială de 20% şi dacă aceşti profesori care au început să primească sporuri salariale pentru condiţii deosebite de muncă consideră că trebuie să răspundă în acest fel acestor măriri, atunci asta este..., dar ar trebui şi părinţii şi elevii să ia atitudine împotriva acestor activităţi", a susţinut ministrul.

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Activități de informare și conștientizare a riscurilor consumului de alcool și droguri la volan, desfășurate de specialiștii antidrog din Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 473

Evaluarea Națională, în atenția ministrului Educației! Ce soluție a fost găsită pentru diferențele de notare la grile

21 Apr 2024 549

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1655

Simularea Evaluări Naționale 2024 Ierarhia școlilor din județul Constanța în funcție de media probelor. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“, în fruntea clasamentului

04 Mar 2024 3309

ISJ Constanța Patru elevi au obținut nota 10 la proba de matematică din cadrul simulării evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a

23 Feb 2024 859

9.481 de elevi au participat la proba de Limba maternă din cadrul simulării Evaluării Naţionale

07 Feb 2024 743

6112 de elevi din județul Constanța au participat la Proba la Matematică din cadrul simulării naționale a Evaluării naționale

06 Feb 2024 644

Luni, 5 februarie, examenul de simularea evaluării naționale al elevilor de clasa a a VIII-a. În județul Constanța, 6538 de elevi înscriși

04 Feb 2024 1028

Elevii de clasa a VIII-a susțin simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024

02 Feb 2024 911

Constanța Elevii au participat la prima probă din cadrul simulării județene a examenului de evaluare națională

11 Dec 2023 4267

Când vor avea loc examenele de Evaluarea Națională și Bacalaureat în 2024. Datele oficiale ale probelor scrise

06 Sep 2023 1292

Agenția Națională Antidrog, activitate de prevenrie a substanțelor interzise la Caravana de Taekwondo de la Eforie Sud!

31 Jul 2023 805

Sondaj de opinie Credeţi că rezultatele slabe la Evaluarea Națională reflectă nivelul scăzut de pregătire al elevilor?Iată ce au ales respondenții

09 Jul 2023 1220

Editorial Evaluarea și Bac-ul - Copilul-elev cu notă mică sau picat are de dus pe umeri și eșecul resimțit de părinți, în afară de cel propriu

05 Jul 2023 1820

Rezultatele finale la Evaluarea Națională. Câți elevi din Constanța au obținut media 10.00

04 Jul 2023 1280