Sinaxar- 27 decembrie Sfântul Arhidiacon Ştefan

Sfântul Ştefan era iudeu de neam, din seminţia lui Avraam. Mărindu-se numărul creştinilor după întemeierea Bisericii şi crescând numărul cererilor pentru diverse slujiri ale Apostolilor, au fost aleşi din cadrul comunităţii, şapte bărbaţi "plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune". Aceştia aveau menirea să slujească atât în cadrul slujbelor religioase cât şi să supravegheze buna orânduială la mesele comune. Primul dintre aceştia a fost Ştefan, iar ceilalţi şase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae. Rolul lor în Biserica primară depăşea cu mult rolul pe care îl iau diaconii în zilele noastre. Ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau si ajutau la desfăşurarea cultului aparţinând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfântul Ştefan cunoştea foarte bine Scriptura şi propovaduia cu multă putere pe Hristos. Saducheii şi fariseii au pus nişte bărbaţi să spună că L-au auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. În vremea aceea, blasfemia era pedepsită cu moartea. Ajuns în faţa sinedriului, i-a înfruntat pe judecători, iar aceştia au cerut ca Ştefan să fie ucis cu pietre. În acele momente, Sfântul Ştefan a avut o viziune în care l-a văzut pe Hristos „stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu." (Faptele Apostolilor)

Pentru că exista obiceiul ca cei omorati cu pietre să nu fie înmormântaţi în cavoul familiei, se crede că a fost pus în mormantul unui creştin.

Moaştele sale au fost descoperite în anul 415.

Sfântul Apostol Ştefan, cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos, este primul model de jertfă creştină pentru toţi.

Sursa:Calendar Ortodox

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marian Vanghelie candidează pentru Primăria Sectorului 5

24 Mar 2024 792

Afaceri penale cu tabletele achiziționate pentru elevi în pandemie. Mai multe persoane, urmărite penal. Marian Vanghelie, pe lista suspecților

21 Oct 2022 1068

DNA Șase firme urmărite penal în dosarul fraudării SC Economat Sector 5

21 Jan 2022 1436

Marian Vanghelie, lăsat în libertate sub control judiciar. Alţi şase inculpaţi au primit mandate de arestare într-un dosar de corupţie cu prejudiciu de peste 256 milioane lei

15 Jan 2022 1521

UPDATE Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie

14 Jan 2022 1438

Marian Vanghelie este urmărit penal de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

13 Jan 2022 1358

Fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, adus la DNA

13 Jan 2022 1771

11 ani și opt luni de închisoare cu executare pentru Marian Vanghelie. Primul termen în apel, la anul

11 Aug 2021 2370

Oficial! Marian Vanghelie condamnat! A luat 11 ani și opt luni de închisoare cu executare

13 May 2021 3608

Plângere penală depusă la Parchetul General pe numele preșdintelui Klaus Iohannis. Ce acuzații i se aduc șefului statului

26 Jun 2018 2235

Ştiaţi că fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a fost student la Constanţa? La ce universitate a ales să înveţe

18 Oct 2017 5831

Oana Mizil, condamnată definitiv pentru conflict de interese

24 Oct 2016 3378

Fiul fostului șef al IPJ. Fost magistrat la Judecătoria Constanța primar, la Capitală, în locul lui Vanghelie

06 Jun 2016 4878

Câştigătorul Sectorului 5 Bucureşti

05 Jun 2016 2357

Dragnea despre Mazăre, aseară, la România Tv. Declarații de necrezut

01 Jun 2016 16751