Șoferii care transmit live pe Facebook în timp ce conduc, în atenția senatorilor. Ce s-a decis în plenul Senatului

Plenul Senatului a respins, miercuri, o propunere legislativă care viza sancţionarea şoferilor care se filmează la volan în timp ce conduc, transmite Agerpres.ro

"O idee bună care sfârşeşte mai puţin bine, din păcate, ideea de a sancţiona pe cei care, cu tupeu, pur şi simplu se filmează când sunt la volan. Este o idee foarte bună, numai că modul în care a fost pusă în pagină a făcut imposibilă adoptarea unui raport de admitere. Vă propunem un raport de respingere, rămânând să găsim cu toţii o soluţie pentru cei care pun în pericol viaţa pe drumurile publice, filmându-se în timp ce conduc", le-a spus senatorilor preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc.


Acelaşi lucru l-a susţinut şi iniţiatorul proiectului, deputatul PMP Petru Movilă, care a admis că, deşi ideea este "foarte bună", se impune o soluţie care să fie "viabilă" din punct de vedere legislativ, acceptată de toate grupurile parlamentare.

Proiectul legislativ pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este iniţiat de parlamentari de la PMP.

"Raportat la actualele sancţiuni contravenţionale avute în vedere de ar. 108 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 195/2002, cât şi la faptul că nu cuprinde sancţiuni similare pentru conducătorii auto care se filmează prin diverse mijloace tehnologice în timpul conducerii, se impune introducerea punctului 10, care să-i aibă în vedere şi pe aceştia din perspectiva sancţiunii contravenţionale, propus de textul de lege anterior enunţat", se arată în expunerea de motive a proiectului.


Senatul este prima Cameră sesizată. 

Sursa:  Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 456

Știri Constanța Atenție, șoferi! Marcaje trasate la intersecțiile din municipiu pentru a spori siguranța bicicliștilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 981

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1755

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 520

Aproximativ 1000 de șoferi au rămas fără permis în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 464

Știri Constanța azi Se circulă cu dificultate în zona Portul Constanța, spre Poarta 1 (FOTO)

31 Mar 2024 947

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști, în județul Constanța. Șoferi băuți depistați

31 Mar 2024 455

Conducători auto fără permis de conducere, depistați în trafic în județul Constanța

26 Mar 2024 904

Știri Constanța azi Atenție, șoferi! Blocaj în trafic pe bulevardele 1 Decembrie 1918 și Alexandra Lăpușneanu (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1312

Conducerea periculoasă la Constanța O fetiță de 7 ani, rănită într-un eveniment rutier în Chirnogeni. Unul din șoferii implicați, reținut

07 Mar 2024 948

Modificări importante în Codul Rutier! Proiectul, adoptat tacit de Senat! Amplasarea radarelor, semnalată conducătorilor auto

05 Mar 2024 746

Județul Constanța Șofer de 21 de ani, depistat conducând cu 197 km/h pe DN2A într-o zonă în care limita de viteză este de 100 km/h (GALERIE FOTO)

03 Mar 2024 1764

Trafic restricționat pentru efectuare de lucrări, pe Autostrada A2

26 Feb 2024 602

Județul Constanța Un tractorist și un sofer sancționați de polițiștii rutieri! Ce au stabilit oamenii legii

20 Feb 2024 871

Zeci de șoferi vitezomani depistați de polițiști în municipiul Constanța în urma unor acțiuni

20 Feb 2024 694