Şoferul care a ucis cinci oameni la Brăila a fost arestat preventiv

 
Marius Negoiţă, şoferul care a omorât cinci oameni pe 4 aprilie, când a intrat într-o staţie de autobuz de pe Şoseaua Râmnicu Sărat, va fi arestat preventiv.

Astăzi, Tribunalul Brăila a admis contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus arestarea preventivă a lui Marius Negoiţă, fiind deja emis un mandat în acest sens, valabil 30 de zile.
 
Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat următoarea situaţie de fapt: în ziua de 4 aprilie 2016, în  timp  ce  conducea  autoturismul marca Renault Megane pe  şoseaua Rîmnicu Sărat din municipiul Brăila, pe fondul vitezei excesive (105 km/h), a pătruns  pe contrasens şi,  pentru a  evita  coliziunea  cu un alt autoturism care  se  deplasa regulamentar  din sens opus, a părăsit  partea carosabilă, urcând  pe platoul din dreptul staţiei de transport  în comun şi a intrat cu partea frontală într-un grup de cinci persoane. Patru dintre acestea au fost proiectate în peretele imobilului de pe traiectoria de deplasare, cauzând decesul acestora. Înainte de coliziunea autoturismului cu un stâlp de beton, a lovit tot cu partea frontală a maşinii o a cincea persoană, care se deplasa pe trotuar în acel moment.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

05 May 2024 135

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 652

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 2416

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 628

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 645

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 1286

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 870

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1501

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 631

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 929

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 677

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 991

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 787

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 849

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1374