UPDATE. Șoferul implicat în accidentul de ieri dimineață din Mamaia era băut și sub influența substanțelor interzise. Doi pietoni au fost răniți

La data de 30.07.2018, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de:
- inculpatul M.A.A.,  aflat în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive și părăsirea locului accidentului, fără încuviiințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei de către conducătorul vehiculului implicat în accidentul de circulație.
 
În data de 29.07.2018, numitul M.A.A. fiind sub influența băuturilor alcoolice (având o alcoolemie de 1,30 g/l) și a substanțelor psihotrope, a condus autoturismul pe DC 86, dinspre Constanța spre Năvodari și ajungând la trecerea de pietoni a accidentat ușor pe numiții B.M.A și B.A.R ,  angajați în traversarea străzii pe marcajul pietonal, care conform raportului specialiștilor din cadrul Seriviului de Medicină Legală Constanța,  au necesitat pentru pentru vindecare 18-20 zile îngrijiri medicale, respectiv, 10-11 zile îngrijiri medicale.

După producerea accidentului, conducătorul auto nu a oprit și a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fiind depistat la locul de cazare al acestuia.
          

”Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” - au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.


UPDATE. 

Potrivit IPJ Constanța, Urmare a accidentului rutier din data de 29 iulie a.c., față de conducătorul autoturismului, Instanța de judecată a admis propunerea de arestare pentru 30 de zile, acesta fiind introdus în C.R.A.P. al IPJ Constanța.
Citește și: 

UPDATE. Oficial de la IPJ Accident rutier, grav, în Mamaia Nord. Două victime. Tânăr olandez lovit pe trecere. Şoferul a fugit numărul maşinii a rămas (galerie foto+video)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 412

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1766

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 484

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 478

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 1016

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 790

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1437

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 618

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 659

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 972

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 754

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 821

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1339

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 462

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 506