SPIT Constanţa suflă în iaurt

În perioada octombrie-decembrie 2014 au fost efectuate inspecţii fiscale la un număr de 18 operatori economici din Staţiunea Mamaia care aveau depuse cereri pentru reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren utilizate pentru prestarea de servicii turistice, prevăzută la art. 285 alin. (2) din Codul fiscal.
 
6 dintre aceşti hotelieri nu au putut beneficia de reducerea cu 50% pentru că nu au prestat servicii turistice mai mult de 6 luni aşa cum prevede modificarea Codului fiscal realizată conform OG nr. 30/31.08.2011. Înainte de această modificare, reducerea se acordă pentru prestarea de servicii turistice mai puţin de 6 luni.
 
Astfel, în perioada 2009-2011, când au fost efectuate verificări, facilitatea de reducere cu 50% a fost acordată ţinând cont de veniturile (ele fiind dovada prestării serviciului turistic)  obţinute din servicii turistice, astfel cum sunt ele definite la punctul 218 al titlului IX din normele de aplicare ale Codului fiscal.
 
În perioada 2012-2014, din declaraţiile cuprinse în articolul Mediafax, înţelegem că
s-ar fi dorit de această dată să nu mai ţinem cont de această abordare legală (menţionată în Cod), ci de o abordare fracţionată (adică să verificăm cheltuielile, nu şi veniturile).
 
Mai mult decât atât, chiar dacă stau cu uşa deschisă gata să presteze serviciul, atât timp cât nu intră nimeni, înseamnă că serviciul turistic nu este prestat şi ca atare nu pot beneficia de aceleaşi facilităţi fiscale ca ceilalţi operatori economici din staţiune care doresc şi reuşesc să funcţioneze tot timpul anului.
 
Totodată readucem aminte că potrivit declaraţiilor anterioare ale aceloraşi asociaţii patronale, Staţiunea Mamaia a înregistrat în ultimii 5 ani cel mai mare grad de ocupare dintre staţiunile aflate pe malul Mării Negre.
 
În ceea ce priveşte afirmaţia că “un hotel cu 150 de camere din Mamaia trebuie să plătească o diferenţă de 40.000 euro”, precizăm că instituţia noastră a finalizat în urmă cu câteva zile un control la un operator economic care a ajuns la un debit de aproximativ 200.000 lei, însă acest lucru nu s-a datorat faptului că acesta nu a beneficiat de prevederile art. 285 alin. (2) din Codul fiscal, ci de neplata unor debite pierdute în instanţă şi neachitate până la data finalizării controlului.
 
Pentru cei 6 hotelieri care nu au îndeplinit condiţiile de acordare a reducerii, s-au stabilit debite cuprinse între 7.000 lei şi 120.000 lei, achitate până în prezent parţial sau integral.

 
Înţelegem şi achiesăm la nemulţumirea celor care sunt în această situaţie, dar nu înţelegem atitudinea rău intenţionată privind activitatea de control a instituţiei prin aplicarea în mod corect şi unitar a legislaţiei în vigoare.
Iată articolul publicat de Mediafax

 
 
Peste 70% din hotelurile de pe litoral riscă să rămână închise la vară, pentru că proprietarii nu pot plăti retroactiv impozitul pe clădiri, al cărui mod de calcul a fost interpretat tendenţios de primării în ultimele luni, pentru a creşte încasările, potrivit patronatelor din turism.
 
Reprezentanţii patronatelor spun că în urmă cu cinci ani a fost emisă o hotărâre de guvern care reglementa că sezonul estival începe la 1 mai şi se termină pe 30 septembrie, desfăşurându-se aşadar pe o durată de cinci luni.
 
Hotelierii care se conformau şi aveau unităţile de cazare deschise în toată această perioadă, beneficiau de reducerea la jumătate a impozitului pe clădiri.
 
"Cineva a modificat ulterior în Codul Fiscal, fără ca noi să ştim şi fără să ne anunţe nimeni, că pot beneficia de aceste reduceri de impozit doar cei care funcţionează minim 185 de zile, adică mai mult de şase luni", a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicolae Bucovală, preşedintele patronatului Mamaia, care reuneşte hotelurile din staţiune, şi unul dintre cei mai mari investitori în turismul de pe litoral.
 
El a adăugat că în ultimele luni, primăriile de pe litoral au pornit o "prigoană" împotriva hotelurilor, cărora le cer să demonstreze că au primit turişti minim şase luni, în caz contrar urmând să plătească retroactiv impozitele de care au fost scutite.
 
"Acum, primăriile vin şi ne recalculează din urmă cu 3-5 ani impozitele şi ne somează să plătim restanţele în termen de o lună. Este vorba de mulţi bani, pe care nu îi putem plăti. Un hotel cu 150 de camere din Mamaia trebuie să plătească o diferenţă de 40.000 de euro. Este o neconcordanţă între hotărârea de guvern de acum cinci ani şi Codul Fiscal, dar toţi ne întrebăm de ce nu am fost avertizaţi în primul an şi am fost lăsaţi să funcţionăm aşa câţiva ani", a spus Bucovală.
 
Mai mult decât atât, autorităţile locale le cer hotelierilor de la mare dovezi nu că au avut unităţile deschise, ci că au şi primit turişti şase luni pe an.
 
"În extrasezon poate că sunt zile în care nu vin turişti. De exemplu pe 5, 6 mai este posibil ca într-un hotel să nu fie cazat nimeni. Noi le demonstrăm însă că am avut deschis cu facturi la utilităţi, cu salaii plătitem, dar ei vor dovada că am avut turişti", a afirmat şeful patronatului Mamaia.
 
El spune că primăriile au somat hotelurile să plătească în termen de o lună, în caz contrat urmând să le blocheze conturile. În consecinţă, majoritatea hotelurilor de pe litoral intenţionează să acţioneze în instanţă autorităţile locale.
 
Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) spune că este imposibil ca în fiecare zi din extrasezon să fie turişti în hoteluri.
 
"Uşa ta, ca hotel, este deschisă de la 1 mai la 30 septembrie, camerele sunt pregătite, angajaţii sunt la lucru, gata să primească turişti, facturile sunt plătite şi hotelurile funcţionează. Că nu sunt turişti tot timpul nu este vina hotelierilor, ci a autorităţilor locale, care nu au ştiut să promoveze staţiunea", a afirmat Răducan.
 
Oficialul federaţiei crede că din cauza neconcordanţei legislative, hotelurile de pe litoral riscă să fie blocate în vară.
 
"Mulţi nu vor putea plăti retroactiv, iar primăriile le vor bloca conturile şi nu vor mai putea funcţiona. Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, peste 70% dintre hotelurile de pe litoral ar putea rămâne închise la începutul sezonului pentru că nu-şi vor putea plăti retroactiv acest impozit pe clădiri, al cărui mod de calcul a fost interpretat tendenţios de către primării, pentru a creşte încasările", a mai spus Răducan.
 
Potrivit datelor oficiale, în staţiunile de pe litoral sunt aproximativ 360 de hoteluri.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 415

Licitații directe Firmă de casă a SPIT Constanța a câștigat un contract de mentenanță program contabilitate și de la municipalitate

20 Apr 2024 535

Primăria Constanța Prezentarea la ghișeele SPIT, doar pe bază de programare!

05 Apr 2024 516

Constanța Astăzi este ultima zi în care contribuabilii pot beneficia de bonificațiela plata sumelor datorate bugetului local

01 Apr 2024 393

Licitații publice SPIT Constanța a atribuit contracte de aproape un 500.000 lei fără TVA pentru mentenanță la aplicațiile de taxe și impozite! (DOCUMENTE)

11 Mar 2024 592

Licitații Constanța SPIT a încheiat un contract subsecvent pentru servicii de mentenanță la module ale sistemului informatic (DOCUMENT)

06 Mar 2024 611

SPIT Constanța a atribuit noi contracte către Pink Post Solutions și TDL Soft Solutions (DOCUMENTE)

05 Mar 2024 550

W3 Marketing Technology SRL încasează aproape 30.000 de euro de la SPIT Constanța. Ce servicii va presta? (DOCUMENT)

01 Mar 2024 717

Decizie definitivă a Curții de Apel Constanța Fosta gimnastă Cătălina Ponor a pierdut procesul cu SPIT și trebue să plătească impozitul pentru sala de fitness deținută în oraș

23 Feb 2024 1289

Pink Post Solutions SRL a încheiat un nou contract cu Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța (DOCUMENT)

22 Feb 2024 884

Modalități de plată online a impozitelor și taxelor locale. Ce spune Primăria Constanța

21 Feb 2024 628

Licitații Constanța SPIT pregătește 120.000 de decizii de impunere. Pink Post Solutions SRL le livrează, cu peste 84.000 de euro (DOCUMENT)

16 Feb 2024 826

Detalii despre taxa de dezvoltare și promovare a turismului. Iată ce spune Primăria Constanța

06 Feb 2024 698

Abonamentul anual pentru ocuparea unui loc de parcare public în Constanța este 199 lei/an

05 Feb 2024 2606

Licitații Constanța SPIT a încheiat contracte subsecvente pentru servicii de mentenanță la module ale sistemului informatic (DOCUMENT)

03 Feb 2024 752