Suspect de crimă trimis în judecată de procurorii PÎCCJ. Ce au constatat anchetatorii

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DIANU FELIX (aflat sub control judiciar) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, prev. de art. 174 alin.1 din Codul penal din 1969, și profanare de morminte, prev. și ped. de art. 319 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a  din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal.
 
Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, la data de 15 februarie 2010, inculpatul Dianu Felix, exercitând acte de violență asupra victimei N.D., a ucis-o, iar ulterior i-a ascuns cadavrul, care nu a fost găsit niciodată. Inculpatul și victima se aflaseră în relații de prietenie, însă la momentul comiterii faptei erau în conflict pe fondul unei relații între inculpat și fosta soție a victimei.
 
Din probele administrate reiese că inculpatul este ultima persoană în prezența căreia a fost văzută victima, în viață sau în orice alt mod, mai precis în autoturismul lui Dianu Felix.
 
Ulterior comiterii faptelor expuse anterior, inculpatul a efectuat manopere menite a induce în eroare apropiaţii victimei N.D., sugerând că aceasta ar fi în viaţă, în scopul întârzierii sesizării organelor de urmărire penală.
 
La data de 22 februarie 2010, Poliţia orașului Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, a fost sesizată de către fratele victimei N.D. cu privire la dispariția acesteia în împrejurări suspecte de pe raza oraşului Târgu Cărbuneşti, unde domicilia.
 
Pentru găsirea victimei au fost efectuate activităţi de căutare pe o perioadă de mai bine de 7 ani, iar dispariția sa a fost intens mediatizată, nefiind identificat însă nici un semn de viaţă autentic, oricât de neînsemnat.
 

”Menționăm că în cauză au fost efectuate investigaţii ample, menite a găsi victima, atât în cadrul procedurii dispariţiei, cât şi în cadrul procedurii urmăririi internaţionale şi în prezentul dosar penal. Victima a fost dată în urmărire internaţională, fiind căutată de reţeaua Interpol, care cuprinde forțele de poliție din peste 190 de state” - se arată în comunicatul procurorilor PICCJ. 

 
Anchetatorii precizează că printr-o sentință civilă din 2015, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbunești, s-a hotărât declararea judecătorească a morții victimei, stabilindu-se că data decesului este 15 februarie 2010.
 
Procurorii au propus instanței menținerea sechestrului dispus asupra bunurilor imobile ale inculpatului Dianu Felix, precum și menținerea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de acesta.
 

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Gorj.
 

”Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” - au mai transmis procurorii.  


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Crimă într-un hotel din Mangalia! Loredana, tânăra suspectată că și-ar fi ucis prietena este nemulțumită de prima condamnare

18 Apr 2024 474

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 857

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 681

Atenție, detalii cu puternic impact emoțional! Crimă într-un hotel din Mangalia! Prima ședință de judecată cu ușile deschise (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 1254

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procesul începe la finele lunii

10 Mar 2024 769

Rămășițe umane găsite în județul Argeș! Suspect de crimă, chiar fiul victimei

27 Jan 2024 813

Județul Olt Femeie de 91 de ani găsită decedată în casă! Polițiștii au reținut un suspect

17 Jan 2024 684

UPDATE Moarte suspectă înainte de Crăciun la Constanța! Bărbat găsit decedat în zona CET (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 3983

Crimă în județul Iași! Principalul suspect, internat la Institutul de Psihiatrie Socola

12 Dec 2023 1101

Crimă într-un hotel din Mangalia! Tribunalul Constanța a stabilit primul termen. Ședința va fi secretă

07 Dec 2023 1578

Moarte suspectă în județul Bistrița Năsăud! O femeie de 33 de ani, găsită decedată

02 Dec 2023 927

Oficial! Crimă într-un hotel din Mangalia! Loredana a fost trimisă în judecată

09 Nov 2023 1376

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1394

Moarte suspectă într-un hotel din Otopeni! Un bărbat, găsit decedat! A fost demarată o anchetă

19 Sep 2023 918

Crimă în Constanța! Principalul suspect, menținut în arest

16 Sep 2023 1787