Sute de genţi de damă susceptibile a fi contrafăcute

O echipă mixtă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrători vamali a efectuat controlul fizic asupra unui container sosit din China în P.P.F. Constanţa Sud Agigea, referitor la punerea în circulaţie de produse contrafăcute.
 
Containerul controlat în data de 17 mai, în jurul orei 15.00, sosise pe adresa unei societăţi cu sediul în municipiul Bucureşti şi era încărcat cu 470 genţi de damă, reprezentând o marcă cunoscută, bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală.  Bunurile descoperite, cu o valoare de aproximativ 175.000 lei dacă ar fi fost originale, au fost reţinute de către lucrătorii vamali şi lasate în custodia comisionariului vamal. Pe numele administratorilor societăţii comerciale, doi cetăţeni chinezi, a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin.1 lit. b din Legea 84 /1998, republicată, privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 231

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 644

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 402

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 433

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 422

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 714

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 672

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 831

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 723

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 937

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 677

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 639

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 731

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 635

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 853