Test de răbdare pentru viitorii șoferi. Cât trebuie să aștepte un candidat din Constanța până la testarea practică din cadrul examenului de permis

Cei care vor să-şi ia permisul de conducere trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Datele Ministerului de Interne, citate de Digi24.ro, arată că se pot număra pe degetele de la o mână judeţele unde trece mai puţin de o lună între proba scrisă şi cea practică. În 7 judeţe, viitorii şoferi sunt nevoiţi să aştepte 3 sau chiar 4 luni ca să fie examinaţi.
 
Traseul este un adevărat calvar pentru cei care se visează șoferi, mai ales din cauza timpului uriaș de așteptare. În Vaslui şi Harghita şi Iaşi este de aproape 4 luni. În Constanţa, dar şi în alte trei judeţe candidaţii au de aşteptat până la 100 de zile.
 
Şi bucureştenii aveau anul trecut de aşteptat trei luni până le venea rândul la „traseu”, însă lucrurile s-au schimbat.
 

„Durata de așteptare a candidaților care au fost admiși la proba teoretica este pentru București de 33 de zile, iar pentru Ilfov de 65 de zile. Numărul de personal al Serviciului Comunitar Ilfov este subdimensionat”, afirmă Rodica Popescu - purtător de cuvânt DRPCIV.

 
Datele oficiale arată că la nivelul întregii ţări sunt 435 de poliţişti examinatori atestaţi, iar alţi 120 urmează să fie certificaţi. Nu toţi ies, însă, pe teren. De exemplu, în Ilfov, atestaţi sunt 7, însă doar 5 examinează, iar alţi doi sunt în pregătire.
 
O centralizare făcută de Ministerul Afacerilor Interne arată că, în prezent, cel mai puţin se aşteaptă în Covasna şi Olt, 3 respectiv 6 zile. Alta este, însă, situaţia din teren.
 

„În acest moment timpul de așteptare este de 45 de zile. Față de luna martie am reușit să reducem la jumătate timpul de așteptare deoarece am reușit delegarea a 3 agenți de la Poliția Rutieră”, afirmă Șef Florin Hoara, șef serviciu.

 
În alte judeţe, însă, anul aceasta este mai rău decât anul trecut. Cei care vor să-şi ia carnetul în Gorj sau Bihor aşteaptă acum de două ori mai mult.
 
 Sursa: Digi24.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Flagrant la școala de șoferi! Instructor auto, prins în timp ce primea mită. Ce i-a promis unei viitoare șoferițe

15 Jun 2023 2165

Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale angajează șofer! Care sunt condițiile

11 May 2023 2225

Imagini de la fața locului Intervenție în zona Soveja. O mașină a unei școli de șoferi a făcut accident (FOTO+VIDEO)

11 Jan 2023 17633

Proiect de lege care prevede reducerea vârstei minime de obţinere a unui permis de conducere pentru categoria C, CE , adoptat de Camera Deputaților

13 Dec 2022 1176

Primarul comunei Mihai Viteazu, județul Constanța, a decedat!

03 Nov 2022 6875

Povestea tulburătoare a unui român din Spania care a obținut permisul de conducere, deși nu are brațe. Le-a pierdut la vârsta de 11 ani, electrocutat

21 May 2022 1523

Două cursuri noi, adăugate pentru obținerea permisului de conducere. Ce mai prevede proiectul de lege

28 Nov 2021 2735

Instructori auto, cercetați pentru infracțiuni de corupție. Pretindeau bani de la candidați pentru obținerea permisului

05 Nov 2020 2117

Interviu cu instructorul auto Gabriel Afloarei, un perfecționist care și-a transformat pasiunea în afacere Obținerea permisului auto și provocările pandemiei

24 Jul 2020 5054

Constanța Se reia examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

18 May 2020 3035

Soluția, pe masa autorităților Ce se întâmplă cu cei care au făcut școala de șoferi, dar nu au mai dat examenul auto (document)

14 May 2020 2998

Un nou examen medical obligatoriu pentru viitorii șoferi

12 Oct 2019 8530

În atenția viitorilor șoferi Un nou curs ar putea deveni obligatoriu pentru obţinerea permisului auto

14 Oct 2017 2288

​Vrei să iei permisul din prima? Gheorghe Răcăreanu, profesor de teorie şi instructor auto, dezvăluie reţeta succesului

08 May 2017 45290

Introducerea poligonului şi a traseului de noapte la examenul pentru permisul auto, respins de deputați

28 Feb 2017 2975