The Telegraph prezintă cazul unui român care a lucrat cu deputatul implicat într-un dosar de spionaj

Pe fondul temerilor că asistenta unui parlamentar britanic a încercat să recruteze agenţi pentru serviciile ruse de informaţii, Sunday Telegraph prezintă cazul unui om de afaceri român care livrează personal pentru baza Mihail Kogălniceanu şi care a lucrat, la un moment dat, pentru acelaşi deputat.

Călin Humă este unul dintre est-europenii care au lucrat pentru parlamentarul britanic Mike Hancok, a cărui asistentă, rusoaica Ekaterina Zatuliveter, a fost arestată săptămâna trecută, după o anchetă a MI5 ce a durat şase luni.

Sunday Telegraph a descoperit că tânăra în vârstă de 25 de ani, care a primit un ordin de expulzare pe motive de securitate naţională, este unul dintre cei cel puţin şase imigranţi - dintre care o parte din foste ţări comuniste - care au lucrat pentru Hancock de când acesta a devenit parlamentar, în 1997.

Primul dintre ei a fost Humă, de origine română, care a lucrat ca voluntar pentru Partidul Liberal Democrat la scurt timp după ce a absolvit Universitatea Southampton, în 1999. El a colaborat cu Hancock atât în Camera Comunelor, cât şi în circumscripţia acestuia din Portsmouth, timp de doi ani. În acelaşi timp, el şi-a înfiinţat prima sa afacere, firma Anglo-Romanian Consultancy, care încerca să intermedieze contracte între cele două ţări.

Compania nu a depus niciodată o situaţie fiscală şi a fost desfiinţată în 2006, dar Humă a lucrat în continuare în acest domeniu, fiind consilier în domeniul comerţului internaţional şi consultant politic.

În noiembrie 2004, el şi Hancock au fost fotografiaţia la Constanţa, unde, potrivit presei, parlamentarul ar fi condus o delegaţie a Consiliului Europei, iar Humă reprezenta o companie care furniza programe informatice pentru societăţile de căi ferate.

Humă conduce în prezent o serie de firme specializate în consiliere politică, reprezentate şi lobby, dar şi în furnizarea de echipamente militare, de protecţie nucleară, biologică şi chimică, precum şi pentru "administrarea platformelor de armament".

Una dintre companiile sale vinde elicoptere civile şi militare, iaro alta oferă "susţinere tehnică şi piese de schimb pentru fregatele de tip 22, precum cele cumpărate de România de la marina britanică, în 2003, pentru 116 milioane de euro.

O altă societate, IDS Operations, din Eastleigh, Hampshire, organizează cursuri de limba engleză pentru angajaţii de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, care ar fi fost implicată în programul CIA de extrădări extraordinare. Baza ar fi fost folosită de aeronave cu care CIA a transportat suspecţi de terorism către închisori secrete din străinătate.

Iar un fax interceptat de serviciile elveţiene de informaţii şi care ar fi fost trimis de un înalt oficial egiptean arată că SUA ar fi reţinut la această bază cel puţin 23 de deţinuţi irakieni şi afgani.

Anul trecut, compania INDES Group a lui Humă nu a declarat niciun venit. O altă firmă a sa, HMS Investments a anunţat o cifră de afaceri de 158.128 delire sterline, în timp de INDES Limited a raportat pierderi de 168.693 de lire.

Humă şi soţia sa locuiesc într-o casă modestă, cumpărată în 2003 cu 179.000 de lire sterline.

Contactat de Sunday Telegraph, Humă a declarat că îşi aminteşte cu plăcere de perioada în care a lucrat pentru Hancock. "A fost puţin timp. L-am ajutat numai cu activităţile de birou şi cu scrisorile către membrii circumscripţiei sale. După ce am absolvit universitatea, m-am implicat mult în muncă şi am pierdut legătura cu Hancock", a spus el.

Întrebat despre problemele cu care se confruntă în prezent asistenta parlamentarului, omul de afaceri român a răspuns: "Nu am mai vorbit cu el (Hancock -n.red.) după alegerile generale, aşa că nu ştiu cum face faţă. Ar trebui să spun clar că (în perioada în care a lucrat Humă pentru parlamentar - n.red.) nu am fost niciodată în faţa unor informaţii interesante sau sensibile. Nu ştiu dacă (Ekaterina Zatuliveter - n.red.) s-a aflat în această poziţie. Nu cred că parlamentarii au acces direct la informaţii sensibile. Nu cred că, în calitate de asistent, ai avea acces la prea multe. Existau proceduri foarte precise în Camera (Comunelor - n.red.) privind cum sunt administrate documente şi nu cred că nimeni ar putea să aibă acces la astfel de informaţii. Eu cu siguranţă nu am avut".

Întrebat în legătură cu întâlnirea sa din România cu Hancock, din 2004, Humă a răspuns iniţial că nu îşi aminteşte. Dar atunci când i s-a spus că există o fotografie, el a declarat: "Ce vă pot spune este că, la un moment dat, am fost în România, iar Hancock era acolo lucrând pentru mai multe organisme europene. Circumstanţele în care ne-am întâlnit au fost întotdeauna oficiale".

În ceea ce priveşte contractul său de furnizare de servicii pentru baza aeriană Mihail Kogălniceanu, el a dat asigurări că nu ştie dacă aceasta a fost folosită pentru zboruri secrete ale CIA. El a subliniat că firma sa ajută la pregătirea personalului local, care asigură servicii cheie, dar de nivel scăzut la bază aeriană.

O rusoaică asistentă a unui parlamentar britanic a fost arestată şi va fi deportată, fiind suspectată de spionaj. Potrivit Sunday Times, Katia Zatuliveter, 25 de ani, a fost arestată la ordinele MI5, sub acuzaţia de spionaj. Ea lucra pentru parlamentarul Mike Hancock din Portsmouth South. Acesta spune că asistenta sa nu a făcut nimic rău.

Hancock este parlamentar liberal-democrat în Portsmouth, unde există o bază navală importantă. De asemenea, este membru al comisiei de apărare din Camera Comunelor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 408

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 406

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 653

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 503

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 745

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 425

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 469

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 457

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 755

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 704

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 851

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 761

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 968

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 705

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 659