Tinerii matematicieni de top se întâlnesc la Universitatea Ovidius

Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii "Ovidius" din Constanta, în colaborare cu Institutul de Matematică „Simion STOILOW" al Academiei Române (IMAR) şi Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Filiala Constanţa, organizează între 10 şi 11 mai, cea de-a doua ediţie a Workshop-ului pentru tinerii cercetători matematicieni. Este vorba despre tineri care au fost de-a lungul timpului beneficiarii unor burse doctorale sau post-doctorale la prestigioase universităţi din ţară sau străinătate, care au accesat si obţinut fonduri europene, granturi de cercetare naţionale şi burse postdoctorale, beneficiind astfel de fonduri guvernamentale şi europene destinate cercetării în domeniul matematicii. Acest workshop are deja o tradiţie, primele ediţii fiind organizate la Institutul de matematica Simion Stoilow al Academiei Romane. Ca şi cel de anul trecut, lucrările workshop-ului se desfăşoară pe două secţiuni: secţiunea de algebră, teoria numerelor, geometrie, geometrie algebrică şi analiză, matematică aplicată si ecuaţii cu derivate parţiale. Vor participa profesori de la Institutul de matematica „Simion Stoilow " al Academiei Romane, Universitatea Bucureşti, Universitatea din Craiova, Universitatea Politehinicp Bucureşti, Academia de Ştiinţe economice Bucureşti. Vor susţine expuneri, alături de cercetătorii români şi numeroşi matematicieni din Belgia, Franţa, Spania, Italia, Statele Unite.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 299

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 639

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 589

Termoficare Constanța angajează! Vezi ce post este disponibil

25 Apr 2024 216

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 372

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 791

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 457

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 382

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 870

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7549

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 748

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 594

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 551

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 800

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 585