Tistu si-a asasinat sotia

Jan Tistu, bărbatul din Plopeni condamnat de două instanţe la 12 ani de închisoare pentru că şi-a molestat propriii copii, a mai comis atrocitate: seara trecută, după ce a băut bine şi şi-a adus aminte că din cauza soţiei sale a stat la închisoare, individul şi-a omorât consoarta.

În jurul orei 21.45, trupul neînsufleţit al Mariei Tistu, de 37 de ani, a fost găsit zăcând pe pat, într-o baltă de sânge. Lângă pat, oamenii legii au descoperit pe un taburet cuţitul cu care fusese comisă oribila crimă. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, dar şi un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Cercetările au scos la iveală faptul că, după ce a consumat în exces băuturi alcoolice, Tistu s-a năpustit asupra soţiei sale, reproşându-i că, din cauza declaraţiilor pe care le-a dat în urmă cu mai mulţi ani anchetatorilor, el a fost închis, sub acuzaţia că şi-ar fi molestat copiii. Deşi femeia şi-a retractat în instanţă declaraţiile în instanţă, ceea ce a dus iniţial la achitarea lui Tistu, bărbatul pare să nu fi trecut peste aportul consoartei sale în capturarea lui. Mai mult, dosarul în care fusese achitat pentru molestarea copiilor a fost trimis înapoi spre rejudecare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în rejudecare Tribunalul şi Curtea de Apel Constanţa l-au găsit vinovat pe Jan Tistu de acuzaţiile aduse de procurori şi l-au condamnat la 12 ani de închisoare. În prezent, suspectul a fost reţinut şi este audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. În cursul zilei de azi, el va fi adus la instanţă, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, sub acuzaţia de omor calificat.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Date din dosar Cetățean francez, condamnat cu executare la Constanța, pentru droguri

15 May 2024 72

Proiectul „Multiculturalitatea în Dobrogea – model de conviețuire peste veacuri” s-a desfășurat la Tulcea

15 May 2024 182

Licitații Constanța Primăria Mangalia investește peste 2,6 milioane de euro în creșterea eficienței energetice a Liceului Callatis (DOCUMENT)

14 May 2024 448

Cumpărări directe Constanța Drumuri Județene SA asfaltează drumuri în Rasova, cu peste 160.000 de euro (DOCUMENT)

14 May 2024 318

ISU BihorDetașamentul 2 de Pompieri Oradea sărbătorește 30 de ani de la înființare

14 May 2024 204

Cumpărări directe Constanța Serconstruct Roads SRL, contract adjudecat de la Termica Distribuție Năvodari SRL (DOCUMENTE)

14 May 2024 433

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone)

14 May 2024 197

IGSUBilanțul misiunilor

14 May 2024 185

MAE Atenţionare de călătorie pentru Ungaria! Ce trebuie să știe românii care merg acolo

14 May 2024 345

Calendar ortodox 14 mai 2024. Un mare sfânt este celebrat astăzi

14 May 2024 1499

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea va fi reabilitat. Administrația Națională de Meteorologie RA va scoate din conturi peste 2,4 milioane de lei (DOCUMENT)

13 May 2024 425

Cumpărări directe Constanța Compania de Zbor Amicii SRL, din Vaslui, se va ocupa de dezinsecția aeriană în Cobadin (DOCUMENT)

13 May 2024 425

Peste 6000 de elevi de clasa a II-a au participat la Constanța la prima probă a Evaluării Naționale

13 May 2024 421

CNI a deschis procedura pentru construirea creșei din comuna Valu lui Traian! Contract de peste 2,19 milioane de euro pentru proiectare și execuție lucrări (DOCUMENT)

13 May 2024 421

Peste 900 de locuri de muncă, puse la bătaie la Bursa generală a locurilor de muncă pentru șomerii din Constanța

13 May 2024 525