02 Jul, 2015 21:39
1913
Loredana DĂSCĂLESCU
Din datele preliminare înregistrate până în prezent de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța rezultă că în luna iunie a acestui an traficul de mărfuri total a fost de 4,8 milioane tone, față de luna iunie a anului trecut când s-au înregistrat 3,3 milioane tone, creșterea estimată fiind de 45%, scrie romanialibera.ro.
În această lună, traficul maritim a atins 3,6 milioane tone, iar cel fluvial 1,2 milioane tone. În luna iunie a anului trecut, traficul maritim a fost de 2,6 milioane tone, iar cel fluvial de 0,7 milioane tone. Traficul total de mărfuri estimat pentru primul semestru al anului 2015 în porturile maritime româneşti, Constanţa, Midia şi Mangalia, este de circa 28 milioane tone, cu aproximativ 23% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut când se înregistraseră 22,7 milioane tone.
Sursa: romanialibera.ro
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: