Misiuni comune de verificare în trafic ale AVR și ISCTR la transportul de mărfuri








 
  • Autoritatea Vamală Română (AVR) și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR)  au semnat un protocol care crează cadrul de cooperare în vederea efectuării de misiuni comune de verificare în trafic, prin cântărire, a mijloacelor de transport rutier de mărfuri. Obiectivul protocolului este ca inspectorii de trafic rutier din cadrul ISCTR să pună la dispoziția reprezentanților AVR bonurile de cântar a mijloacelor de transport rutier de mărfuri, în scopul instrumentării şi fundamentării investigaţiilor cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei în vigoare în domeniul vamal sau fiscal, potrivit unui comunicat al  AVR.
 
Președintele Autorității Vamale Române, Marcel Simion Mutescu, și inspectorul de stat șef al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Tudor Claudiu Nișulescu, au semnat joi, 25 ianuarie 2024, un protocol de colaborare care formalizează modul concret de colaborare între cele două instituții.
 

„Protocolul de colaborare semnat astăzi reprezintă un pas important în prevenirea fraudei vamale și a evaziunii fiscale, necesitatea lui apărând și în contextul obligativității utilizării sistemului național RO e-Transport. Lucrătorii echipelor mobile din cadrul autorității vamale au acum cadrul necesar pentru organizarea de acțiuni comune cu repezentanții ISCTR pentru verficare greutății mijloacelor de transport rutier de mărfuri și pentru a se asigura că greutatea din declarația vamală corespunde cu cea constatată pe teren. În caz contrar, se vor aplica măsurile legale în vigoare pentru declararea eronată, inclusiv calcularea taxele datorate bugetului consolidat al statului.”, a declarat președintele AVR, Marcel Simion Mutescu.  

 
Protocolul prevede că, în cadrul misiunilor comune de verificare în trafic, mijloacele de transport rutier de mărfuri vor fi oprite în locuri amenajate, unde inspectorii de trafic rutier din cadrul ISCTR au instalate cântare electronice. În situaţia în care, ca urmare a cântăririi, se constata diferenţe, privind greutatea declarată și cea constatată, reprezentanții ISCTR vor pune la dispoziția lucrătorilor vamali, informații privind greutatea brută și netă a vehiculului, precum și greutatea pe osii, dar și bonurile de cântar în scopul instrumentării şi fundamentării investigaţiilor cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei în vigoare în domeniul vamal sau fiscal de către reprezentanți A.V.R.
 

„Mijloacele de transport rutier supraîncărcate reprezintă un real pericol pe drumurile publice pentru cetățeni. Avem încrederea că încheierea acestui protocol de colaborare cu autoritatea vamală va reduce semnificativ acest risc, iar inspectorii de trafic rutier împreună cu cei din cadrul AVR vor realiza controale operative care vor contribui semnificativ la creșterea siguranței rutiere.”, a spus inspectorul de stat șef al ISCTR, Tudor Claudiu Nișulescu.

 
Autoritatea Vamală va asigura coordonarea direcțiilor regionale vamale cu inspectoratele teritoriale ale ISCTR în vederea organizării de misiuni comune  de verificare în trafic a mijloacelor de transport rutier de mărfuri, conform reglementărilor naționale și europene în vigoare.
 
Citește și
Sancțiuni date de polițiștii locali, în Constanța, pentru parcare pe locuri destinate persoanelor cu handicap

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 386

Captură a inspectorilor vamali din portul Constanța Sud. Bunuri contrafăcute de aproape 7.500.000 lei (Galerie FOTO)

08 Apr 2024 476

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 542

Plăci ceramice contrafăcute, reținute de vameși în Portul Constanța Sud

16 Feb 2024 643

Încălțăminte contrafăcută în valoare de peste 4 milioane de lei reținută de inspectorii vamali din Constanța Sud (GALERIE FOTO)

09 Feb 2024 765

Întâlnire și discuții între AVR și UNTRR pe tema timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei

07 Feb 2024 487

Căști audio contrafăcute în valoare de aproximativ două milioane lei, reținute de inspectorii vamali din Constanța (FOTO)

31 Jan 2024 558

Ministrul Finanțelor „Trebuie să ajungem la o medie a încasărilor lunare a veniturilor de 40 miliarde lei“

15 Jan 2024 788

Reguli clare de colaborare pentru stoparea importurilor și comercializării mărfurilor neconforme pentru inspectorii vamali și comisarii ANPC

15 Jan 2024 677

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, va cere revocarea din funcție a unor lideri ai ANAF și AVR

30 Dec 2023 1021

Ședinţă a Camerei Deputaților pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

27 Dec 2023 700

Acțiuni de protest în Vămi! Vameșii anunță greve japoneze ca prim pas

17 Dec 2023 863

Autoritatea Vamală Română promovează procedurile vamale simplificate pentru facilitarea comerțului cu Turcia

29 Nov 2023 845

Întrevederea Președintelui Autorității Vamale Române cu Ambasadorul Republicii Moldova la București (FOTO)

24 Nov 2023 691

Autoritatea Vamală Română a participat la Conferința regională la nivel înalt în domeniul antifraudă vamală, desfășurată la Chișinău (FOTO)

24 Nov 2023 750