Stiri calde

Traficul feroviar din întreaga țară, afectat de accidentul de ieri din județul Dolj. Cum se circulă pe ruta Constanţa-Bucureşti

Toate trenurile din ţară vor avea, cel puţin luni, o întârziere medie de două ore, întrucât circulaţia pe ruta Craiova-Caracal a fost deviată, fiind afectată întreaga reţea feroviară, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători.
 

"Recomandăm călătorilor să-şi ia în calcul o întârziere în medie de două ore pentru a ajunge la destinaţie şi să solicite asistenţă echipelor din tren ori de câte ori este nevoie", a afirmat el.

 
Potrivit oficialului CFR, circulaţia feroviară este încă afectată de accidentul de duminică, când un tren de transport marfă cu 23 de vagoane-cisternă cu biodiesel a deraiat pe magistrala Bucureşti - Craiova, în zona podului CF din localitatea Cârcea, pe sensul de deplasare spre Craiova, iar podul s-a rupt şi mai multe vagoane au căzut în gol.
 

"În urma accidentului de duminică, circulaţia pe ruta Craiova-Caracal se realizează pe traseul Craiova-Piatra Olt-Caracal. Pentru reducerea numărului de trenuri de pe această rută, s-a căutat cuplarea lor. Întârzierile sunt de 120 de minute în medie, iar situaţia va dura atâta timp cât va fi închisă linia directă. Astăzi estimăm că se va circula pe ruta deviată", a arătat Vlaicu.

 
El a explicat că este afectată întreaga reţea de trenuri de călători, deoarece multe trenuri sunt de legătură şi se aşteaptă între ele.
 
Potrivit tabelei privind circulaţia trenurilor din Gara de Nord Bucureşti, luni dimineaţă la ora 11:00, un tren IR care urma să vină de la Craiova avea 215 minute întârziere, un IR de la Timişoara - 240 de minute şi un alt IR din Tg. Jiu - 115 de minute.
 
În plus, şi circulaţia pe ruta Constanţa-Bucureşti a fost afectată luni dimineaţă, după ce o locomotivă s-a stricat pe traseu şi a fost înlocuită. Astfel, două trenuri spre Mangalia, cu plecare din Gara de Nord, au întârzieri de 290, respectiv 195 de minute. 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infotrafic Trafic feroviar întrerupt în judeţul Braşov, din cauza unui incendiu de vegetaţie

06 Apr 2019 409

Trafic feroviar afectat în județul Brașov după deraierea unei locomotive. Cum se circulă în zonă

29 Mar 2019 324

UPDATE. Traficul feroviar între stațiile Bixadu Oltului și Băile Tușnad, afectat de căderea unui copac

10 Mar 2019 491

Trafic feroviar întrerupt pe Magistrala 500. A căzut o balustradă. Au intervenit pompierii militari (galerie foto)

22 Feb 2019 509

Probleme pe calea ferată din cauza fenomenului „freezing rain“. Circulația trenurilor, afectată de gheață (video)

25 Jan 2019 578

UPDATE. Trafic feroviar întrerupt pe Magistrala 400. Două șine de cale ferată, fisurate

17 Nov 2018 507

Trafic feroviar oprit după ce un vagon a luat foc

29 Oct 2018 497

Accident feroviar în judeţul Suceava. Trafic blocat

13 Oct 2018 683

Circulația feroviară și rutieră închisă la Eforie Nord pe strada 23 August. De ce a fost luată decizia și cât durează restricțiile

12 Oct 2018 1052

Infotrafic Circulația feroviară și mai multe drumuri naționale sunt închise. Ce zone sunt afectate

28 Jun 2018 991

UPDATE. Accident mortal pe calea ferată. Un tren care circula pe ruta București-Constanța a accidentat mortal un pieton

31 May 2018 2500

Circulație feroviară în condiții de iarnă. Mai multe trenuri de legătură cu Constanța sunt anulate

22 Mar 2018 917

Trafic feroviar blocat în județul Bistrița-Năsăud după ce un tren a deraiat

15 Mar 2018 744

Constanța. Bărbat găsit spânzurat într-un imobil! Medicii nu au mai putut face nimic (galerie foto + video)

20 Feb 2018 3312

UPDATE. Trafic feroviar întrerupt după ce un tren de marfă a deraiat. Incidentul, în apropiere de Drobeta Turnu Severin

01 Feb 2018 960