Traian Băsescu Am reuşit să pun ţara "acolo unde trebuia"

Președintele Traian Băsescu a declarat, în această seară, la Sânnicolau Mare, unde a participat la dezvelirea bustului omului politic și unionistului Nestor Oprean, că cel de-al doilea mandat al său a fost formidabil de greu, dar că a reușit să pună țara "acolo unde trebuia".
 
Prezent la Zilele Orașului Sânnicolau Mare, șeful statului le-a mulțumit localnicilor din orașul timișean pentru faptul că, în urmă cu cinci ani, l-au îndemnat să candideze pentru un nou mandat.
 
"Respectul pentru proprietate, dreptul minorităților de a-și folosi limba și de a învăța în limba lor, stat de drept, stat democratic, sunt câteva principii pe care noi nici astăzi nu am reușit să le înfăptuim definitiv și a fost un vis al celor care au participat la Marea Adunare de la Alba Iulia. Nu mai vorbim de împroprietărire, care nici astăzi nu e terminată, dar a fost visată și atunci. Deci documentul de la Alba Iulia, la care Nestor Oprean a participat, a fost atât de vizionar, încât nici astăzi nu a fost întru totul împlinit, dar sunt convins că după ce-mi termin eu mandatul va fi împlinit", a spus Traian Băsescu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost senator și consilier al lui Băsescu Dorel Onaca a decis radierea ultimei afaceri pe care o mai avea în portofoliu la Constanţa

05 Apr 2024 796

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 4682

Fostul senator Dorel Onaca a plecat din PMP și a revenit în Partidul România Mare

24 Mar 2024 4110

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 812

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

18 Mar 2024 565

Decizie de ultimă oră a cadrelor medicale în cazul fostului președinte al României, Traian Băsescu

02 Feb 2024 1676

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 713

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1470

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2070

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2658

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1319

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2851

Elena Udrea, așteptată azi la Înalta Curte! Termen important în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

15 Dec 2022 1701

Fostul preşedinte Traian Băsescu, solicitare la Curtea de Apel în dosarul în care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi. Ce a cerut fostul șef de stat

21 Oct 2022 1466

Fostul preşedinte Traian Băsescu solicită în instanță revizuirea deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii

18 Aug 2022 1423