Traian Băsescu, atac extrem de dur la Iohannis

 
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, astăzi, pe Facebook, un atac extrem de dur la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Băsescu susţine că „Oprea, Ponta, Mihalache şi Iohannis au jucat toți într-o piesă bine regizată public" - majorarea indemnizaţiilor demnitarilor, însă „numai unul nu a știut că rolul său este acela de papagal fără pene" - Iohannis.

„INTERESUL NAȚIONAL
Cînd interesul național este să-l faci de rahat pe Iohannis, se procedează după cum urmează:
1. PM Victor Ponta i-a promis, la un moment dat, lui Iohannis ca îi va rezolva dorința cu triplarea salariului, dar așteaptă un moment potrivit;
2. Se numește în funcția de PM-interimar un general care se culcă şi se scoală cu interesul național în gură;
3. Generalul interimar îi promite președintelui că-i poate satisface imediat pofta de triplare a salariului, cu condiția ca şi președintele să susțină public acest lucru;
4. Președintele acceptă jocul în timp ce interimarul îl asigură că şi turcitul şchiop este de acord;
5. Președintele face declarația de susținere a triplării propriului salariu, interimarul interesului național emite OUG prin care se ţine de cuvînt, dar uită să-i spună parvenitului însetat de triplarea salariului că a fost bine împachetat şi introdus într-o capcană;
6. După două zile de dezbatere publică sub un pretext bine regizat, vine turcitul şchiop şi spune: nu mai vreau să-ţi triplez salariul, pentru că nu-i corect față de popor.
Şi uite așa, din interes național, un papagal este lăsat fără pene de i se vede târtiţa.

Oprea, Ponta, Mihalache şi Iohannis au jucat toți într-o piesă bine regizată public, dar numai unul nu a știut că rolul său este acela de papagal fără pene.

PS. Dorința de parvenire l-a făcut pe papagal să solicite modificări şi dotări care vor depăși două milioane euro la vila LAC 3. Ce-o să ne distrăm cînd se va afla public că nu se mai poate aloca toată suma, drept pentru care se va declara lucrarea gata, doar că vila nu are montate ușile, geamurile, duşurile şi wc-urile. Să vedeți cum o să-i piară președintelui pofta de a mai cere demisia PM", scrie Traian Băsescu pe Facebook. 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost senator și consilier al lui Băsescu Dorel Onaca a decis radierea ultimei afaceri pe care o mai avea în portofoliu la Constanţa

05 Apr 2024 758

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 4660

Fostul senator Dorel Onaca a plecat din PMP și a revenit în Partidul România Mare

24 Mar 2024 3870

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 794

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

18 Mar 2024 549

Decizie de ultimă oră a cadrelor medicale în cazul fostului președinte al României, Traian Băsescu

02 Feb 2024 1661

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 694

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1433

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2061

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2640

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1308

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2836

Elena Udrea, așteptată azi la Înalta Curte! Termen important în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

15 Dec 2022 1686

Fostul preşedinte Traian Băsescu, solicitare la Curtea de Apel în dosarul în care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi. Ce a cerut fostul șef de stat

21 Oct 2022 1454

Fostul preşedinte Traian Băsescu solicită în instanță revizuirea deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii

18 Aug 2022 1413