Traian Băsescu, primele declaraţii după alegerile prezidenţiale

Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut în această seară primele declaraţii după rezultatele alegerilor prezidenţiale. Şeful statului a făcut referire la numirea ministrului Culturii şi a ministrului de Externe.
 
“Am decis să fac numirea ministrului de Externe şi a ministrului Culturii simultan şi în momentul de faţă avem chestuini de ordin legal care trebuie duse la bun sfârşit. Mihnea Motoc este un excelent ambasador care, cu siguranţă, va fi un excelent ministru de Externe. În primul rând, domnia sa  trebuie să demisioneze din Corpul diplomatic şi revocarea sa din funcţia de ambasador. Nu există niciun dubiu asupra competnţelor domunului Mihnea Motoc, dar trebuie să nu îl punem în situaţia de incompatibilitate. Nu se publică în Monitor până nu apare şi revocarea din funcţia de Ambasador.”

De asemenea, preşedintele României a declarat că a dat aviz de urmărire penală pe numele lui Cristian David,  fost ministru al Internelor și Reformei Administrative. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cerceteză pe Cristian David pentru săvârşirea infracţiunilor  de  luare de mită şi spălare de bani.

Referitor la problemele apărute pe parcursul desfăşurării alegerilor prezidenţiale în turul doi, în diaspora, Traian Băsescu a declarant: “De la momentul închiderii votului am cerut informaţii de la toţi ambasadorii. Am primit în copie toate solicitările făcute premergător începerii campaniei, în timpul şi între cele două tururi. Toţi ambasadorii - Paris, Londra, Roma, Madrid - au solicitat prin MAE mărirea numărului de secţii de votare. Aş vrea că românii să ştie că ambasadorii au informat corect asupra nevoii de mărire a numărului de secţii, inclusiv ambasadorul de la Berlin. Dacă e ceva de reproşat, nu e pentru ambasadorii noştri.”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Traian Băsescu, primele declarații după ce a fost externat. Ce diagnostic i-au pus medicii. “A fost o boală netratată la timp” (VIDEO)

31 Mar 2022 3402

Fostul preşedinte rupe tăcerea! Băsescu prevede un dezastru la Banca Naţională şi spune că ştia despre mita lui SOV

30 Jul 2016 3557

Traian Băsescu - Judecătorii de la CCR când ajung acolo se cred Dumnezei”

10 Mar 2016 2140

Traian Băsesc, îngrijorat de rezultatul expertizei în cazul Colectiv "Ceva nu se leagă"

03 Jan 2016 1777

Muftiul Iusuf Muurat îi răspunde lui Traian Băsescu „România nu va deveni centru al islamului. Declaraţiile induc în eroare cetăţenii români“

07 Jul 2015 3601

Traian Băsescu, la B1 TV Aş vrea să mă întâlnesc u Laura Codruța Kovesi, dar și cu președintele ÎCCJ, Livia Stanciu

09 Apr 2015 2112

Traian Băsescu "Veţi vedea zilele următoare de ce l-am sunat pe Tiberiu Niţu"

18 Mar 2015 1804

UPDATE Traian Băsescu, înainte de a pleca la Bruxelles - „A fost o onoare să reprezint România“

18 Dec 2014 2572

Traian Băsescu va fi invitat “formal” să se alăture PMP

13 Dec 2014 2035

UPDATE.Traian Băsescu intervine în scandalurile zilei„Ponta e profund discreditat în interiorul UE, îl rog să nu facă parte din Guvern/ El nu poate fi un prim-ministru credibil”

04 Dec 2014 2001

Traian Băsescu “Vreau să îi felicit pe Klaus Iohannis şi pe Victor Ponta pentru iniţiativa avută”

19 Nov 2014 1844

Traian Băsescu “Cer în mod expres ca Guvernul să prezinte proiectul de buget pentru 2015”

19 Nov 2014 1742

Traian Băsescu „Reafirm că Victor Viorel în faţa mea este un pisicuţ”

14 Nov 2014 1981

Teodor Meleşcanu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru de Externe

10 Nov 2014 2445

Traian Băsescu „Este extraordinar de important ca, astăzi, românii să vină la vot“

02 Nov 2014 1711